#4845
Un tânăr pasionat de călătorii are o listă cu muzee virtuale și, pentru fiecare, câte un singur interval orar, în care acesta poate fi vizitat online, gratuit. Tânărul dispune zilnic de același interval orar pentru vizite; un muzeu este convenabil dacă poate fi vizitat online gratuit în timpul disponibil și dacă pentru vizită îi poate aloca cel puțin o oră. Muzeele din listă sunt numerotate cu valori naturale consecutive, începând cu 1, și cel puțin unul este convenabil.
Fișierul text bac.in conține cel mult 105 linii, iar pe fiecare linie câte o pereche de numere, reprezentând limitele câte unui interval orar: pe prima linie intervalul orar de care tânărul dispune zilnic, iar pe fiecare dintre următoarele linii, intervalul orar de vizitare gratuită pentru câte un muzeu, în ordinea din listă. Limitele intervalelor sunt ore fixe, numere naturale din intervalul [8,22], iar cele aflate pe aceeași linie a fișierului sunt în ordine strict crescătoare și sunt separate printr-un spațiu.
Se cere să se afișeze în fișierul bac.out, separate printr-un spațiu, două valori, reprezentând numărul de muzee convenabile, respectiv numărul de ordine al ultimului astfel de muzeu din lista tânărului.
Subiect Bacalaureat 2025, sesiunea iunie
#4848
La o loterie se generează aleatoriu un șir de numere naturale și pentru fiecare număr generat, se inversează ordinea cifrelor. Dintre valorile distincte obținute se extrag trei numere, în această ordine: cel mai mic, cel mai mare dintre cele rămase, apoi cel mai mic dintre cele rămase.
Fișierul text bac.in conține cel mult 106 numere naturale din intervalul [1001,9999], cu cifra unităților nenulă, separate prin câte un spațiu, reprezentând termenii șirului generat aleatoriu în vederea extragerii.
Scrieți un program care afișează în fișierul bac.out cele trei numere, în ordinea extragerii acestora. Numerele afișate sunt separate prin câte un spațiu, iar dacă nu există trei astfel de numere distincte, se afișează mesajul nu exista.
Subiect Bacalaureat 2025, sesiunea iunie
#4847
Parcarea unui mall are locuri de parcare dispuse pe nr rânduri, câte np pe fiecare rând, unul lângă altul. Trei prieteni vin cu câte o mașină la mall și caută un triplet de locuri libere alăturate, plasate toate trei doar pe primul sau toate trei doar pe ultimul rând al parcării.
Scrieţi un program care citeşte de la tastatură două numere naturale din intervalul [3,50], nr și np, reprezentând numărul de rânduri din parcare, respectiv numărul de locuri de pe fiecare rând, apoi nr∙np valori din mulțimea {0,1}, elemente ale unui tablou bidimensional cu nr linii și np coloane, reprezentând, în ordinea dispunerii lor pe rânduri, starea locurilor de parcare (0, pentru loc liber, sau 1, pentru loc ocupat).
Programul afișează pe ecran numărul de triplete de locuri libere pe care le pot găsi prietenii.
Subiect Bacalaureat 2025, sesiune iunie
#4858
Subprogramul diviz are un singur parametru, n prin care primește un număr natural (n ∈ [1, 1.000.000.000]). Subprogramul returnează cel mai mare divizor al lui n care este pătrat perfect. Scrieți definiția completă a subprogramului C/C++.
Bac 2025, sesiunea specială
#4843
Un cuvânt semioglindit se obţine dintr-un cuvânt cu 2·k (k∈[1,100]) litere, prin interschimbarea în acesta a secvenței formate din primele k litere cu secvența formată din ultimele k litere.
Exemplu: din cuvântul platim se obţine cuvântul semioglindit timpla.
Într-un text de cel mult 200 de caractere, cuvintele sunt formate din litere mici ale alfabetului englez și sunt separate prin câte un spaţiu. Scrieţi un program care citeşte de la tastatură un text de tipul precizat, pe care îl transformă în memorie, prin înlocuirea fiecărui cuvânt cu număr par de litere, cu cel semioglindit obținut din acesta. Programul afișează pe ecran textul obținut, sau mesajul nu exista, dacă toate cuvintele au număr impar de litere.
Subiect Bacalaureat 2025, sesiunea iunie
#4846
Subprogramul consecutiv are doi parametri:
n, prin care primește un număr natural (n∈[1,104]);f , prin care furnizează un număr natural cu proprietatea: (f-1)∙f < n ≤ f∙(f+1).Scrieți definiția completă a subprogramului C++.
Bacalaureat 2025 - sesiunea iunie
#4844
Numărul natural an este ascendent al numărului natural n, dacă oricare dintre cifrele lui an este mai mare sau egală cu cifra unităților lui n.
Exemplu: oricare dintre numerele 7, 9, 98 sau 7998 este ascendent al lui 827, dar numărul 857 nu este ascendent al lui 827.
Subprogramul ascendent are trei parametri:
n, prin care primește un număr natural (n∈[0,1000));x și y, prin care primește câte un număr natural din intervalul [0,1000) (x<y).Subprogramul returnează suma ascendenților lui n din intervalul [x,y], sau valoarea 0, dacă nu există niciun astfel de ascendent. Scrieți definiția completă a subprogramului C++.
Bac 2025, sesiunea iunie