Soluții trimise

Rezumat problemă

Boris este un elev pasionat de matematică. Ieri, învățătoarea a predat la școală o nouă lecție, ecuațiile matematice, și i-a dat o foaie cu exerciții ca temă. Ecuațiile din temă sunt de două tipuri: cu o necunoscută ( x ) și cu două necunoscute (x și y). Deoarece el este în clasa a 3-a, singurele operații matematice pe care le cunoaște sunt adunarea, scăderea și înmulțirea, deci doar acestea vor apărea în ecuații. Ele conțin și semnul egal, și paranteze deschise și închise. De asemenea, în timpul calculelor el nu va trebui niciodată să înmulțească două necunoscute. În dreapta semnului de egalitate nu va apărea x sau y, însă pot apărea expresii.

O variabilă poate apărea în trei moduri într-o ecuație: dacă x este necunoscuta, și trebuie înmulțită cu 12, aparițiile posibile ale expresiei sunt 12*x, x*12 și 12x. Deci, o posibilă ecuație poate fi: ((12x+4y)*4-244)=4*239+124-2*2*3.
Întrucât Boris este cel mai deștept elev din clasă, profesoara nu vrea ca acesta doar să găsească o soluție, ci dorește să găsească drept soluție doar numere prime sau să spună că nu există. El nu crede că se va descurca și vă cere ajutorul. Scrieți un program care, primind o ecuație ca cele descrise mai sus, verifică dacă aceasta are drept soluție numere prime, iar, în caz afirmativ, afișează soluția în care x are valoarea minimă.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:42 Evaluare finalizată 70
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:40 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:39 Evaluare finalizată 25
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:39 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:38 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:37 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:37 Evaluare finalizată 45
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:37 Evaluare finalizată 70
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:17 Evaluare finalizată 70
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:14 Evaluare finalizată 10
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:14 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:13 Evaluare finalizată 70
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:02 Evaluare finalizată 10
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 18:02 Evaluare finalizată E.C
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 17:59 Evaluare finalizată 10
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 17:59 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 17:56 Evaluare finalizată 25
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 17:55 Evaluare finalizată 70
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 17:52 Evaluare finalizată 70
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 13 Martie 2025, 17:48 Evaluare finalizată 70
Thury Alex (_alexx17) ecuatie1 19 Februarie 2025, 18:37 Evaluare finalizată 100
Thury Alex (_alexx17) ecuatie1 19 Februarie 2025, 18:36 Evaluare finalizată 100
Thury Alex (_alexx17) ecuatie1 19 Februarie 2025, 18:36 Evaluare finalizată 95
Thury Alex (_alexx17) ecuatie1 19 Februarie 2025, 18:35 Evaluare finalizată 95
Thury Alex (_alexx17) ecuatie1 19 Februarie 2025, 18:34 Evaluare finalizată 95
Thury Alex (_alexx17) ecuatie1 19 Februarie 2025, 10:33 Evaluare finalizată 0
samoila ciprian (csamoila) ecuatie1 08 Februarie 2025, 19:21 Evaluare finalizată 100
samoila ciprian (csamoila) ecuatie1 08 Februarie 2025, 19:17 Evaluare finalizată 90
samoila ciprian (csamoila) ecuatie1 08 Februarie 2025, 19:09 Evaluare finalizată 90
samoila ciprian (csamoila) ecuatie1 08 Februarie 2025, 19:08 Evaluare finalizată 90
samoila ciprian (csamoila) ecuatie1 08 Februarie 2025, 19:03 Evaluare finalizată 85
samoila ciprian (csamoila) ecuatie1 08 Februarie 2025, 16:03 Evaluare finalizată 90
Georgescu Rares (Rares_Georgescu) ecuatie1 29 Ianuarie 2025, 18:02 Evaluare finalizată 100
Clejan Andrei (Bossulicou8) ecuatie1 08 Ianuarie 2025, 13:19 Evaluare finalizată 100
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 18:14 Evaluare finalizată 50
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 18:12 Evaluare finalizată 35
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 18:11 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 18:10 Evaluare finalizată E.C
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 18:06 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 18:04 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 18:01 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 17:59 Evaluare finalizată 0
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 10:59 Evaluare finalizată 25
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 10:59 Evaluare finalizată E.C
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 10:09 Evaluare finalizată 25
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 21 Decembrie 2024, 10:09 Evaluare finalizată E.C
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 20 Decembrie 2024, 17:42 Evaluare finalizată 25
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) ecuatie1 19 Decembrie 2024, 18:28 Evaluare finalizată 20
Fatu Mihai (mehai_me) ecuatie1 29 Noiembrie 2024, 18:09 Evaluare finalizată 0
Fatu Mihai (mehai_me) ecuatie1 29 Noiembrie 2024, 18:06 Evaluare finalizată E.C
Du-te sus!