Soluții trimise

Rezumat problemă

Într-un oraş se află o grădină de formă dreptunghiulară, formată din n x m pătrăţele, aranjate sub forma unei matrice cu n linii şi m coloane. Într-un pătrăţel poate fi cultivată o singură plantă, de o anumită specie. Speciile sunt identificate prin numere distincte cuprinse între 1 şi s. Datorită fenomenelor meteorologice, în unele pătrăţele nu mai există flori.

Solul fiecărui pătrăţel are un anumit coeficient de umiditate. Pentru cultivare, fiecare specie de flori are nevoie de o valoare minimă a umidităţii solului. Mai exact, dacă umiditatea solului dintr-un pătrăţel este mai mică decât umiditatea specifică plantei, aceasta nu poate fi cultivată în pătrăţelul respectiv. Proprietarul grădinii doreşte să o reamenajeze, prin păstrarea plantelor deja existente, dar şi prin cultivarea de noi plante în pătrăţelele din care florile au dispărut, astfel încât să se obţină o zonă de arie cât mai mare acoperită cu plante din aceeaşi specie.

Se numeşte zonă un grup de pătrăţele, astfel încât oricare două pătrăţele din zonă fie sunt învecinate (adică au o latură comună), fie se poate ajunge de la unul la celălalt, deplasându-ne numai de la un pătrăţel la unul învecinat cu el. Aria unei zone este egală cu numărul de pătrăţele din care este formată zona.

Determinaţi valoarea ariei pentru zona de arie maximă cultivată cu plante din aceeaşi specie, obţinută în urma reamenajării grădinii.

Olimpiada Municipala de Informatica, Iasi, 2007
ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
David Ionescu (IonescuDavidGabriel) gradina1 19 Mai 2026, 20:50 Evaluare finalizată 90
ONSC 2026 (onsc_202617208) gradina1 17 Mai 2026, 01:03 Evaluare finalizată 100
7B Dumitrache Nicolae (Nicky_Dumitrache) gradina1 12 Mai 2026, 11:32 Evaluare finalizată 100
MINEA GEORGE CHRISTIAN (GEORGE_CHRISTIAN_MINEA) gradina1 05 Mai 2026, 19:29 Evaluare finalizată 100
MINEA GEORGE CHRISTIAN (GEORGE_CHRISTIAN_MINEA) gradina1 05 Mai 2026, 19:22 Evaluare finalizată 20
Mihaela Runceanu (Ana0512) gradina1 30 Aprilie 2026, 19:17 Evaluare finalizată 100
Fechete Andrei-Darius (fechete_darius) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:47 Evaluare finalizată 100
Albus Denis (windy) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:47 Evaluare finalizată 100
Albus Denis (windy) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:44 Evaluare finalizată 90
Albus Denis (windy) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:43 Evaluare finalizată 100
Fechete Andrei-Darius (fechete_darius) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:42 Evaluare finalizată 90
Fechete Andrei-Darius (fechete_darius) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:40 Evaluare finalizată 90
Albus Denis (windy) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:40 Evaluare finalizată 90
Fechete Andrei-Darius (fechete_darius) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:40 Evaluare finalizată 0
Fechete Andrei-Darius (fechete_darius) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:39 Evaluare finalizată E.C
Fechete Andrei-Darius (fechete_darius) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:39 Evaluare finalizată E.C
Albus Denis (windy) gradina1 29 Aprilie 2026, 10:34 Evaluare finalizată 0
Draghici Ana (AnaV9382) gradina1 29 Aprilie 2026, 00:32 Evaluare finalizată 100
Draghici Ana (AnaV9382) gradina1 29 Aprilie 2026, 00:31 Evaluare finalizată 50
Draghici Ana (AnaV9382) gradina1 29 Aprilie 2026, 00:30 Evaluare finalizată 10
Draghici Ana (AnaV9382) gradina1 29 Aprilie 2026, 00:27 Evaluare finalizată 10
Paul Sandra (Sandra_Paul) gradina1 25 Aprilie 2026, 15:26 Evaluare finalizată 60
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:53 Evaluare finalizată 0
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:24 Evaluare finalizată E.C
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:23 Evaluare finalizată 100
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:21 Evaluare finalizată 60
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:21 Evaluare finalizată 0
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:21 Evaluare finalizată 60
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:19 Evaluare finalizată 0
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:19 Evaluare finalizată E.C
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:13 Evaluare finalizată 60
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:13 Evaluare finalizată E.C
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:10 Evaluare finalizată 0
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:09 Evaluare finalizată 0
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:01 Evaluare finalizată 60
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 10:00 Evaluare finalizată 10
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 09:58 Evaluare finalizată 60
Pașaniuc Elena - Viviana (Vivie) gradina1 24 Aprilie 2026, 09:58 Evaluare finalizată E.C
Colin Liliana (liliana_colin) gradina1 27 Martie 2026, 10:57 Evaluare finalizată 100
Vlase Luca-Alexandru (I_like_kittycatz) gradina1 26 Februarie 2026, 15:49 Evaluare finalizată 100
Neamtu Matei (Neamtu_Matei_Constantin) gradina1 17 Februarie 2026, 18:04 Evaluare finalizată 100
Tiron Ștefan (stron123) gradina1 05 Februarie 2026, 19:42 Evaluare finalizată 100
Tiron Ștefan (stron123) gradina1 05 Februarie 2026, 19:36 Evaluare finalizată 90
Palcu Carmen (carmen_palcu) gradina1 03 Februarie 2026, 09:55 Evaluare finalizată 100
Petrean Casian (Casian123456789) gradina1 03 Februarie 2026, 09:00 Evaluare finalizată 90
Palcu Carmen (carmen_palcu) gradina1 03 Februarie 2026, 05:07 Evaluare finalizată 100
Palcu Carmen (carmen_palcu) gradina1 03 Februarie 2026, 05:06 Evaluare finalizată 100
Palcu Carmen (carmen_palcu) gradina1 03 Februarie 2026, 05:03 Evaluare finalizată 20
Palcu Carmen (carmen_palcu) gradina1 03 Februarie 2026, 05:02 Evaluare finalizată 90
Palcu Carmen (carmen_palcu) gradina1 03 Februarie 2026, 05:02 Evaluare finalizată E.C
Du-te sus!