Soluții trimise

Rezumat problemă

În vremuri străvechi Pământul era locuit de către o civilizaţie neobişnuită condusă după reguli matematice foarte riguroase. Această civilizaţie era formată din mai multe oraşe-stat asemeni oraşelor antice. Fiecare oraş s-a dezvoltat treptat pornind de la un singur cartier de formă pătrată cu suprafaţa de un hectar, în jurul căruia se adăugau în fiecare an cartiere de câte un hectar fiecare în felul următor: în primul an s-a format cartierul iniţial, în al doilea an oraşul s-a extins formând patru noi cartiere în toate cele patru puncte cardinale, în anul următor oraşul s-a extins cu 8 noi cartiere dispuse în jurul cartierelor deja formate, şi aşa mai departe, în fiecare an oraşul extinzându-se cu încă un rând de cartiere. Cerințe:
  1. Dimensiunea suprafeţei (în hectare) pe care ar ocupa-o după t ani, dacă nu ar întâlni nici un alt oraş şi nici nu ar ajunge la marginea hărţii.
  2. Timpul scurs până când toate cele N oraşe şi-au încetat extinderea, începută din cartierele iniţiale ale căror coordonate se citesc din fişier, şi aria suprafeţei din hartă rămasă neocupată, exprimată în hectare.
ONI 2016, clasa a IX-a
ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Sfichi Andrei (SfichiAndrei) Civilizatie 24 Martie 2026, 18:12 Evaluare finalizată 20
Sfichi Andrei (SfichiAndrei) Civilizatie 24 Martie 2026, 18:11 Evaluare finalizată 10
Sfichi Andrei (SfichiAndrei) Civilizatie 24 Martie 2026, 18:05 Evaluare finalizată E.C
Casandra Victor (casandravictor_2010) Civilizatie 18 Martie 2026, 18:13 Evaluare finalizată 20
Casandra Victor (casandravictor_2010) Civilizatie 18 Martie 2026, 18:13 Evaluare finalizată 10
pra . (PopescuRaduAndrei) Civilizatie 16 Martie 2026, 15:54 Evaluare finalizată 20
Vartolomei Luca (Lucaje123) Civilizatie 15 Martie 2026, 13:15 Evaluare finalizată 100
Tatucu Filip (flipiii) Civilizatie 22 Februarie 2026, 15:20 Evaluare finalizată 100
MINEA GEORGE CHRISTIAN (GEORGE_CHRISTIAN_MINEA) Civilizatie 15 Februarie 2026, 19:10 Evaluare finalizată 100
MINEA GEORGE CHRISTIAN (GEORGE_CHRISTIAN_MINEA) Civilizatie 15 Februarie 2026, 18:59 Evaluare finalizată E.C
Deac Paula - Cristina (deac_paula) Civilizatie 04 Februarie 2026, 16:35 Evaluare finalizată 100
Oprean Natasha (noprean) Civilizatie 29 Noiembrie 2025, 19:26 Evaluare finalizată 20
. . (rexzy1000) Civilizatie 08 Noiembrie 2025, 04:38 Evaluare finalizată 100
Cioc Matei (matei_cioc) Civilizatie 24 Septembrie 2025, 16:11 Evaluare finalizată 10
Cioc Matei (matei_cioc) Civilizatie 24 Septembrie 2025, 16:05 Evaluare finalizată 10
Cioc Matei (matei_cioc) Civilizatie 24 Septembrie 2025, 16:00 Evaluare finalizată 10
Cioc Matei (matei_cioc) Civilizatie 24 Septembrie 2025, 15:56 Evaluare finalizată 0
Cioc Matei (matei_cioc) Civilizatie 24 Septembrie 2025, 15:55 Evaluare finalizată 0
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 15:01 Evaluare finalizată 25
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 14:21 Evaluare finalizată 25
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 14:19 Evaluare finalizată 20
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 14:17 Evaluare finalizată 25
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 13:42 Evaluare finalizată 20
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 13:40 Evaluare finalizată 20
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 13:40 Evaluare finalizată 20
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 13:02 Evaluare finalizată 20
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 13:01 Evaluare finalizată 10
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 13:00 Evaluare finalizată E.C
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 13:00 Evaluare finalizată E.C
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 12:14 Evaluare finalizată 20
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Civilizatie 05 Septembrie 2025, 12:14 Evaluare finalizată 10
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 26 August 2025, 13:41 Evaluare finalizată 100
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 26 August 2025, 13:40 Evaluare finalizată 100
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 26 August 2025, 13:40 Evaluare finalizată 100
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 02 August 2025, 20:51 Evaluare finalizată 20
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 02 August 2025, 20:46 Evaluare finalizată 20
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 02 August 2025, 20:44 Evaluare finalizată 20
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 02 August 2025, 20:42 Evaluare finalizată E.C
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 02 August 2025, 20:35 Evaluare finalizată 20
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 02 August 2025, 20:33 Evaluare finalizată 60
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 02 August 2025, 20:29 Evaluare finalizată 25
Raduta Mihail (Mihailraduta) Civilizatie 02 August 2025, 20:23 Evaluare finalizată 25
Nu-s sponsorizat Nu-s sponsorizat (Nu_s_sponsorizat) Civilizatie 16 Mai 2025, 21:58 Evaluare finalizată 100
Nicusor Dan Nicusor Dan (Nicusor_Dan) Civilizatie 16 Mai 2025, 07:37 Evaluare finalizată 100
Basmaci Enes (EnesBasmaci) Civilizatie 13 Aprilie 2025, 11:40 Evaluare finalizată 20
Basmaci Enes (EnesBasmaci) Civilizatie 13 Aprilie 2025, 11:37 Evaluare finalizată 10
Basmaci Enes (EnesBasmaci) Civilizatie 13 Aprilie 2025, 11:36 Evaluare finalizată 0
anghel razvan (razvananghel) Civilizatie 11 Aprilie 2025, 09:51 Evaluare finalizată E.C
anghel razvan (razvananghel) Civilizatie 11 Aprilie 2025, 08:45 Evaluare finalizată 20
Simulescu Adriana Mia (simulescu_adriana) Civilizatie 10 Aprilie 2025, 19:38 Evaluare finalizată 100
Du-te sus!