Soluții trimise

Rezumat problemă

Se consideră un şir de cuvinte separate două câte două printr-un spaţiu. Fiecare cuvânt este caracterizat prin numărul de ordine care reprezintă poziţia lui în şirul de cuvinte (primul cuvânt are numărul de ordine 1). Unui cuvânt i se pot aplica în mod repetat următoarele transformări: primul caracter al cuvântului (cel mai din stânga) se şterge de acolo şi se adaugă după ultimul caracter din cuvânt. Astfel, dintr-un cuvânt s cu k caractere se pot obţine alte k-1 cuvinte pe care le numim cuvinte obţinute din transformarea cuvântului s. De exemplu, dintr-un cuvânt format din 4 caractere c1c2c3c4, cuvintele obţinute prin transformarea lui sunt: c2c3c4c1, c3c4c1c2, c4c1c2c3.

Se caută în şirul de cuvinte prima pereche de cuvinte vecine (a,b), în care al doilea cuvânt din pereche (cuvântul b) este identic cu un cuvânt obţinut din transformarea lui a. Dacă există o astfel de pereche, se şterge cuvântul b din şir. Prin ştergerea cuvântului b din şir, acesta va avea mai puţin cu un cuvânt! Se repetă operaţia de căutare de mai sus până când în şirul rămas nu mai există o pereche (a,b) de cuvinte vecine, astfel încât b să fie obţinut prin transformarea lui a.

Se ştie că pe parcursul modificărilor, cuvintele nu-şi schimbă numerele de ordine pe care le-au avut iniţial.

Scrieţi un program care să citească şirul de cuvinte şi să afişeze:

a) numărul de ordine al primului cuvânt şters sau valoarea 0 în cazul în care nu se şterge niciun cuvânt
b) numerele de ordine ale cuvintelor rămase după finalizarea operaţiilor de modificare.

OJI 2010, Clasa a VII-a
ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Stirbu Andrei (Andrei_Stirbu) Cuvinte4 11 Mai 2026, 10:36 Evaluare finalizată 100
Suveica Vlad-Mihai (vlad3727) Cuvinte4 04 Mai 2026, 11:49 Evaluare finalizată 100
Peter Tobias (PeterTobias) Cuvinte4 27 Martie 2026, 12:14 Evaluare finalizată 100
Paduretu Andrei Stefan (Stefan_andrei13) Cuvinte4 16 Martie 2026, 11:43 Evaluare finalizată 100
Paduretu Andrei Stefan (Stefan_andrei13) Cuvinte4 16 Martie 2026, 11:42 Evaluare finalizată 90
Butuc Rania (RaniaButuc) Cuvinte4 25 Februarie 2026, 08:25 Evaluare finalizată 100
Butuc Rania (RaniaButuc) Cuvinte4 25 Februarie 2026, 08:24 Evaluare finalizată 0
Radulescu Calin (calinrad) Cuvinte4 24 Februarie 2026, 14:36 Evaluare finalizată 100
Oprea Justinian (OpreaJustinian) Cuvinte4 22 Februarie 2026, 19:28 Evaluare finalizată 100
Oprea Justinian (OpreaJustinian) Cuvinte4 22 Februarie 2026, 19:27 Evaluare finalizată 0
Oprea Justinian (OpreaJustinian) Cuvinte4 22 Februarie 2026, 19:26 Evaluare finalizată E.C
S G (crimpinsg) Cuvinte4 18 Februarie 2026, 12:19 Evaluare finalizată 80
S G (crimpinsg) Cuvinte4 18 Februarie 2026, 12:19 Evaluare finalizată 80
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Cuvinte4 16 Februarie 2026, 14:55 Evaluare finalizată 100
Tapu Tudor (Watermelon_Cat1YesProMeYuhuh) Cuvinte4 02 Februarie 2026, 19:53 Evaluare finalizată 100
Mircea Gabriela (GabrielaBella) Cuvinte4 02 Februarie 2026, 19:01 Evaluare finalizată 100
tei panda (pnda55) Cuvinte4 31 Ianuarie 2026, 11:24 Evaluare finalizată 100
tei panda (pnda55) Cuvinte4 31 Ianuarie 2026, 11:22 Evaluare finalizată 0
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 16:16 Evaluare finalizată 100
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 16:09 Evaluare finalizată 70
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 16:02 Evaluare finalizată 70
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:52 Evaluare finalizată 20
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:49 Evaluare finalizată 70
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:37 Evaluare finalizată 80
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:33 Evaluare finalizată 70
Afloroaei Ştefan (Stefy99) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:32 Evaluare finalizată E.C
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:32 Evaluare finalizată 10
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:29 Evaluare finalizată 10
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:28 Evaluare finalizată 10
tei panda (pnda55) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:20 Evaluare finalizată 0
Sabau Stefan (Gigantozaurul) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:19 Evaluare finalizată 100
Crețu Constantin (cc) Cuvinte4 30 Ianuarie 2026, 15:15 Evaluare finalizată 0
Anastasiu Stefan (Stefan_Anastasi_1) Cuvinte4 17 Ianuarie 2026, 23:30 Evaluare finalizată 100
Batatorescu Ana Maria (ana_batatorescu) Cuvinte4 09 Ianuarie 2026, 18:08 Evaluare finalizată 100
Batatorescu Ana Maria (ana_batatorescu) Cuvinte4 29 Decembrie 2025, 10:12 Evaluare finalizată 100
Tutunaru Mirel (mirel_tutunaru) Cuvinte4 27 Decembrie 2025, 16:27 Evaluare finalizată 100
Stroe Munteanu Sabina (rose_gold) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 13:13 Evaluare finalizată 100
Stroe Munteanu Sabina (rose_gold) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 13:13 Evaluare finalizată 90
Stroe Munteanu Sabina (rose_gold) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 13:12 Evaluare finalizată 0
arghir bianca (arghir_bianca) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 13:07 Evaluare finalizată 100
Cozma Victor Sebastian (Victor_201307) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 13:02 Evaluare finalizată 100
Cozma Victor Sebastian (Victor_201307) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 13:01 Evaluare finalizată 0
Durla Matei (durla__matei) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 12:59 Evaluare finalizată 90
Bucur Robert (Roberterty) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 12:59 Evaluare finalizată 100
Zoescu Cristi (cristiz) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 12:58 Evaluare finalizată 90
Tapu Tudor (Watermelon_Cat1YesProMeYuhuh) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 12:58 Evaluare finalizată 100
Zoescu Cristi (cristiz) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 12:58 Evaluare finalizată 90
Zoescu Cristi (cristiz) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 12:57 Evaluare finalizată 90
Zoescu Cristi (cristiz) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 12:57 Evaluare finalizată 90
Tapu Tudor (Watermelon_Cat1YesProMeYuhuh) Cuvinte4 08 Decembrie 2025, 12:57 Evaluare finalizată 90
Du-te sus!