#4191
Pentru o sală de spectacole se memorează următoarele informații specifice: numărul de locuri disponibile și prețul biletului pentru un loc. Variabilele i și s sunt întregi, iar variabila t memorează informațiile specifice pentru fiecare dintre cele 15 săli de spectacole dintr-un oraș.
struct sala
{ int nrLocuri;
int pret;
} t[15];
Scrieți o secvență de instrucțiuni în urma executării căreia variabila s să memoreze suma totală obținută în urma vânzării biletelor pentru un festival de teatru care s-ar desfășura simultan în toate sălile, iar acestea ar fi ocupate complet.
Bacalaureat 2022, sesiunea iunie
#4192
Variabila a memorează datele personale ale fiecăruia dintre cei 30 de angajați (codul numeric personal – CNP, anul nașterii) și venitul lunar al acestuia.
struct date
{ char CNP[14];
int anNastere;
};
struct angajat
{ struct date dp;
int venit;
} a[30];
Scrieți o secvență de instrucțiuni în urma executării căreia pentru primul angajat să se inițializeze anul nașterii cu valoarea 2000, iar venitul cu valoarea 4000.
Bacalaureat 2021, sesiunea august-septembrie
#4193
În declararea de mai jos, variabilele f și fs memorează în câmpurile a și b numărătorul, respectiv numitorul câte unei fracții.
struct fractie
{ int a,b;
} f,fs;
Fără a utiliza alte variabile, scrieți o secvență de instrucțiuni care să memoreze în variabila fs fracția obținută prin scăderea din fracția \( \frac{2020}{2021} \) a fracției memorate în variabila f.
Bacalaureat 2021, sesiunea august-septembrie