În curtea școlii, N copii stau așezați în cerc; pe tricouri sunt scrise, în ordine, numerele de la 1 la N și fiecare copil ține în mână un cartonaș cu un număr natural nenul.
Ei decid să joace un joc de echipă care necesită multă răbdare. Regula jocului este următoarea:
- la fiecare pas:
- se alege copilul care are cel mai mic număr scris pe cartonaș; dacă sunt mai mulți copii cu același număr minim, va fi ales copilul care are pe tricou un număr mai mic.
- copilul ales trebuie să adune la valoarea curentă de pe cartonașul său valoarea pe care a avut-o la începutul jocului.
- jocul se termină atunci când toți copiii au pe cartonașe aceeași valoare.
De exemplu, dacă sunt N = 3 copii având pe cartonașe numerele 6 3 4, jocul se va desfășura în felul următor:
| Pas | Acțiune | Cartonașe |
| 1 | numărul de pe cartonașul celui de-al doilea copil devine 6 (s-a adunat 3) |
6 6 4 |
| 2 | numărul de pe cartonașul celui de-al treilea copil devine 8 (s-a adunat 4) |
6 6 8 |
| 3 | numărul de pe cartonașul primului copil devine 12 (s-a adunat 6) |
12 6 8 |
| 4 | numărul de pe cartonașul celui de-al doilea copil devine 9 (s-a adunat 3) |
12 9 8 |
| 5 | numărul de pe cartonașul celui de-al treilea copil devine 12 (s-a adunat 4) |
12 9 12 |
| 6 | numărul de pe cartonașul celui de-al doilea copil devine 12 (s-a adunat 3) |
12 12 12 |
Numerele de pe cele trei cartonașe sunt egale; jocul s-a încheiat după 6 pași, iar valoarea finală de pe toate cartonașele este 12.
Cerința
Cunoscând numărul de copii N și numerele inițiale de pe cartonașe, scrieți un program care să determine:
- Care este valoarea finală la care vor ajunge toți copiii la finalul jocului?
- Care este numărul total de pași efectuați până la finalul jocului?
- Pentru un număr
Kdat, care este copilul ales la pasulK?
Date de intrare
Fișierul de intrare joc.in conține pe prima linie numărul natural C, care poate fi doar 1, 2 sau 3 și reprezintă cerința care trebuie rezolvată.
Pe linia a doua se află numărul N, iar pe a treia linie se află cele N numere de pe cartonașe, în ordinea numerelor de pe tricou.
Dacă C = 3, pe a patra linie se află numărul K.
Date de ieșire
Fișierul de ieșire joc.out va conține:
- dacă
C = 1, un număr natural reprezentând valoarea finală la care vor ajunge copii; - dacă
C = 2, un număr natural reprezentând numărul total de pași efectuați; - dacă
C = 3, un număr natural reprezentând numărul scris pe tricoul copilului care efectuează pasulK.
Restricții și precizări
Pentru C = 1 și C = 2
1 ≤ N ≤ 1000;- numerele de cartonașe sunt mai mici decât
2.000.000.000; - valoarea finală comuna pentru toți copii va fi mai mică decât
2.000.000.000; - pentru jumătate din punctaj,
1 ≤ N ≤ 100și numărul total de pași efectuați pentru a încheia jocul este mai mic decât50.000.
Pentru C = 3
1 ≤ N ≤ 100;1 ≤ K ≤ 50.000;- numerele de cartonașe sunt mai mici decât
1.000 - valoarea finală comuna pentru toți copii va fi mai mică decât
2.000.000.000 - numărul total de pași efectuați pentru a încheia jocul este mai mic decât
50.000
Pentru 20 de puncte, C=1. Pentru 30 de puncte, C=2. Pentru 50 de puncte, C=3.
Exemplul 1
joc.in
1 3 6 3 4
joc.out
12
Explicație
Se rezolvă prima cerință. Valoarea finală comună este 12.
Exemplul 2
joc.in
2 3 6 3 4
joc.out
6
Explicație
Se rezolvă a doua cerință. Jocul se termină după 6 pași.
Exemplul 3
joc.in
3 3 6 3 4 5
joc.out
3
Explicație
Se rezolvă a treia cerință. Al 5-lea pas este efectuat de copilul care are pe tricou numărul 3.