#1663
De Ziua Îndrăgostiţilor Vali a hotărât să organizeze o petrecere mare pe stadionul oraşului. La petrecere pot participa numai şi numai îndrăgostiţi care şi-au procurat biletele din timp. Biletele oricărui cuplu sunt aproape identice. Ele au proprietatea că numărul de serie are prima cifră 1 pentru băieţi şi *prima cifră 2 pentru fete, continuarea celor două numere este identică. De exemplu, dacă prietenul are biletul cu numărul 134, atunci prietena lui are biletul 234, iar dacă prietena are biletul 2234567890, atunci prietenul ei are biletul 1234567890.
Bineînțeles, că și Vali are bilet și speră să câștige un cadou. Biletul lui Vali are aceeași proprietate ca celelalte bilete, cu o singură excepție: Vali nu va participa cu pereche la acest eveniment.
Pe parcursul desfășurării petrecerii, biletele de intrare vor avea şi rolul de bilet de tombolă. Acestea vor fi introduse într-o urnă şi câteva dintre ele vor fi extrase, iar norocoşii proprietari ai biletelor vor primi cadouri valoroase. Se mai știe că există probabilitatea ca unii participanți să vină la petrecere cu bilete falsificate, având numere identice cu cele de pe un bilet original. Acest fapt se va depista cu ușurință în momentul extragerii.

Cunoscând numerele de serie ale tuturor biletelor de intrare la acest eveniment, aflaţi:
a) dacă pe Vali o cheamă Valentina sau îl cheamă Valentin;
b) numărul biletului lui Vali.
Concursul Interjudeţean de Matematică şi Informatică Grigore Moisil, 2016
| Problema | Vali | Operații I/O |
vali.in/vali.out
|
|---|---|---|---|
| Limita timp | 0.8 secunde | Limita memorie |
Total: 32 MB
/
Stivă 32 MB
|
| Id soluție | #59652692 | Utilizator | |
| Fișier | vali.cpp | Dimensiune | 1.05 KB |
| Data încărcării | 06 Octombrie 2025, 10:42 | Scor/rezultat | Eroare de compilare |
vali.cpp:22:1: error: stray '\360' in program 📥 Exemplu input: ^ vali.cpp:22:1: error: stray '\237' in program vali.cpp:22:1: error: stray '\223' in program vali.cpp:22:1: error: stray '\245' in program vali.cpp:31:1: error: stray '\342' in program Ultimul bilet (126) nu are pereche → începe cu 1 → Vali e Valentin ^ vali.cpp:31:1: error: stray '\206' in program vali.cpp:31:1: error: stray '\222' in program vali.cpp:31:1: error: stray '\303' in program vali.cpp:31:1: error: stray '\256' in program vali.cpp:31:1: error: stray '\342' in program vali.cpp:31:1: error: stray '\206' in program vali.cpp:31:1: error: stray '\222' in program vali.cpp:33:1: error: stray '\360' in program 📤 Exemplu output: ^ vali.cpp:33:1: error: stray '\237' in program vali.cpp:33:1: error: stray '\223' in program vali.cpp:33:1: error: stray '\244' in program vali.cpp:36:1: error: stray '\304' in program Dacă ai un fișier text sau date dintr-un concurs, pot adapta codul pentru fișiere. Spune-mi dacă ai nevoie. ^ vali.cpp:36:1: error: stray '\203' in program vali.cpp:36:1: error: stray '\310' in program vali.cpp:36:1: error: stray '\231' in program vali.cpp:36:1: error: stray '\310' in program vali.cpp:36:1: error: stray '\231' in program vali.cpp:36:1: error: stray '\304' in program vali.cpp:36:1: error: stray '\203' in program vali.cpp:40:1: error: stray '\310' in program Atașează ^ vali.cpp:40:1: error: stray '\231' in program vali.cpp:40:1: error: stray '\304' in program vali.cpp:40:1: error: stray '\203' in program vali.cpp:42:1: error: stray '\304' in program Caută ^ vali.cpp:42:1: error: stray '\203' in program vali.cpp:45:1: error: stray '\310' in program Nu ai ales niciun fișierNu ai ales niciun fișier ^ vali.cpp:45:1: error: stray '\231' in program vali.cpp:45:1: error: stray '\310' in program vali.cpp:45:1: error: stray '\231' in program vali.cpp:46:1: error: stray '\310' in program ChatGPT poate face greșeli. Verifică informațiile importante. Consultă Preferințele privind modulele cookie. ^ vali.cpp:46:1: error: stray '\231' in program vali.cpp:46:1: error: stray '\304' in program vali.cpp:46:1: error: stray '\203' in program vali.cpp:46:1: error: stray '\310' in program vali.cpp:46:1: error: stray '\233' in program vali.cpp:46:1: error: stray '\304' in program vali.cpp:46:1: error: stray '\203' in program vali.cpp:46:1: error: stray '\310' in program vali.cpp:46:1: error: stray '\233' in program vali.cpp:1:20: error: 'entry' was not declared in this scope int fete = entry.second.second; ^ vali.cpp:3:9: error: expected unqualified-id before 'if' if ((baieti + fete) % 2 != 0) { ^
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Vali face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.