#1113
Suleiman I s-a confruntat în anul 1548 cu mari probleme interne. În acel an, el a primit vestea că într-una din regiunile Imperiului se pregăteşte o răscoală. Harta Imperiului este realizată sub forma unui tablou bidimensional cu n linii şi m coloane, iar fiecare element al tabloului corespunde unei regiuni a Imperiului. În fiecare regiune erau deja cantonaţi soldaţi, dar pentru a preîntâmpina răscoala sultanul decide ca toţi cei k soldaţi din Garda Imperială să fie trimişi în regiuni, întărindu-le pe cele păzite de mai puţini soldaţi. Distribuirea lor respectă următoarele reguli:
Suleiman continuă distribuirea soldaţilor din garda imperială în regiuni conform celor precizate anterior, până la epuizarea soldaţilor din Garda Imperială.
Cunoscându-se n, m şi k reprezentând numărul de linii, numărul de coloane, respectiv numărul de soldaţi din Garda Imperială, precum şi numărul de soldaţi existent deja în regiunile Imperiului, să se determine:
a) numărul de regiuni din Imperiu în care vor fi trimişi soldaţii din Garda Imperială, respectiv numărul minim de soldaţi care se vor găsi într-o regiune, după trimiterea soldaţilor din Garda Imperială;
b) distanța maximă între două regiuni în care au fost trimiși soldaţi ai Gărzii Imperiale. Distanța între o regiune A și o regiune B se calculează folosind formula |LA- LB| + |CA- CB|, unde (LA ,CA) reprezintă coordonatele regiunii A, precizate prin numărul liniei și coloanei, respectiv (LB ,CB) reprezintă coordonatele regiunii B, precizate prin numărul liniei și coloanei.
| Problema | Rascoala | Operații I/O |
rascoala.in/rascoala.out
|
|---|---|---|---|
| Limita timp | 0.2 secunde | Limita memorie |
Total: 32 MB
/
Stivă 16 MB
|
| Id soluție | #57617568 | Utilizator | |
| Fișier | rascoala.cpp | Dimensiune | 3.68 KB |
| Data încărcării | 08 Aprilie 2025, 01:19 | Scor/rezultat | Eroare de compilare |
rascoala.cpp: In function 'int main()': rascoala.cpp:109:19: error: expected unqualified-id before '[' token for (auto [x, y] : affected) { ^ rascoala.cpp:109:19: error: expected ';' before '[' token rascoala.cpp:109:20: error: 'x' was not declared in this scope for (auto [x, y] : affected) { ^ rascoala.cpp:109:23: error: 'y' was not declared in this scope for (auto [x, y] : affected) { ^ rascoala.cpp: In lambda function: rascoala.cpp:109:26: error: expected '{' before ':' token for (auto [x, y] : affected) { ^ rascoala.cpp: In function 'int main()': rascoala.cpp:109:26: error: expected ';' before ':' token rascoala.cpp:109:26: error: expected primary-expression before ':' token rascoala.cpp:109:26: error: expected ')' before ':' token rascoala.cpp:109:26: error: expected primary-expression before ':' token rascoala.cpp:109:26: error: expected ';' before ':' token
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Rascoala face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.