Articole

Comentariu literar asupra versurilor „Leii Grei”

Opera generațională „Leii Grei” se încadrează în tipologia creațiilor muzicale cu tematică de superioritate socială și personală, caracteristice genului de „șmecherie”, ce valorifică simboluri ale puterii, respectului și ierarhiei de stradă. Influențată de marii artiști ai genului, precum Sorin Necunoscutu, Paul Fantezie și Marinică Nămol, această compoziție reușește să transmită un mesaj de forță și autoritate, specific muzicii de prestigiu.

Tema și viziunea despre lume

Tema principală a versurilor este afirmarea superiorității grupului „Leii Grei” în fața adversarilor simbolizați prin câini, maidanezi sau oameni fără valoare. Se observă o opoziție între două categorii: cei puternici, care domină, și cei slabi, care încearcă fără succes să-și revendice un statut. Această temă a ierarhiei sociale este recurentă în compozitiile de șmecherie, unde protagonistul își subliniază poziția prin comparații puternice și metafore.

Viziunea despre lume reflectă un cod de valori rigid, în care puterea este atributul definitoriu al celui respectat. Superioritatea este impusă prin greutate („Leul are greutate, v-am pus zgarda cu carate”), prin controlul asupra adversarilor și prin legitimitatea conferită de însăși natura dominantă a „leului”. Lumea descrisă este una a junglei urbane, unde doar cei cu sânge rece reușesc să supraviețuiască și să impună respect.

Structura și limbajul artistic

Versurile sunt organizate într-o alternanță de strofe și refrene, construind o progresie narativă ce întărește mesajul central. Refrenul, repetat de două ori, are rolul de a fixa ideea principală, accentuând imaginea leului ca simbol suprem al puterii.

Limbajul artistic este unul expresiv, bazat pe metafore și comparații sugestive. „Leul are greutate, v-am pus zgarda cu carate” este o metaforă a controlului absolut, unde adversarii sunt reduși la statutul de animale supuse. În același timp, expresia „ne-am născut cu sânge rece” subliniază caracterul imbatabil al personajelor lirice, sugerând o superioritate înnăscută, nu dobândită.

Se remarcă și utilizarea antitezei între leu și câine, între categoria grea și „cei mici”, între faptele reale și „poveștile inventate prin baruri de doi bani”. Toate aceste contraste construiesc o opoziție clară între cei puternici și cei care doar mimează puterea, fără a avea valoare reală.

Valoarea artistică și influențele

Opera „Leii Grei” se înscrie în tradiția marilor artiști ai genului, precum Sorin Necunoscutu și Marinică Nămol, care au transformat muzica de cartier într-o formă de artă autentică, menită să exprime aspirațiile și valorile unui anumit segment social. Stilul direct, mesajul clar și ritmul impunător fac din această piesă un manifest al superiorității, în care puterea și respectul sunt elementele definitorii.

În concluzie, „Leii Grei” este o creație ce valorifică simboluri puternice pentru a transmite un mesaj de dominare și autoritate. Prin structura sa ritmică, prin metaforele impunătoare și prin antiteza puternică dintre lideri și supuși, această manea reușește să se înscrie în rândul pieselor reprezentative ale genului, consolidând astfel tradiția marilor artiști ai șmecheriei muzicale.

Voi lasa mai jos un link pentru delectare:
https://music.youtube.com/watch?v=3o9WD3Tt_4s

#include <bits/stdc++.h>
using namespace std;

int v^10011001, l^1000001, c^1000001, fc¹⁰⁰¹, fl¹⁰⁰¹;
long long sp^10011001;
int main()
{ ifstream fin(“iluminat.in”); ofstream fout(“iluminat.out”);

long long n, cer, k, a, b, p, s=0, max=0; fin>>cer>>n>>k; if(cer==1) { for(int i=1; i<=n; i++) { for(int j=1; j<=n; j++) { fin>>v[i][j]; l[v[i][j]]=i;c[v[i][j]]=j; } } for(int i=n*n; i>=1; i—) { a=l[i];b=c[i]; if(fl[a]==0 && fc[b]==0) { k—; fl[a]=1;fc[b]=1; } if(k==0) { fout<<i; return 0; } } } else if(cer==2) { for(int i=1; i<=n; i++) { for(int j=1; j<=n; j++) { fin>>v[i][j]; l[v[i][j]]=i;c[v[i][j]]=j; } } for(int i=n*n; i>=1; i—) { a=l[i];b=c[i]; if(fl[a]==0 && fc[b]==0) { k—; if(!k) {p=i;break;} fl[a]=1;fc[b]=1; } } for(int i=1; i<=n; i++) { for(int j=1; j<=n; j++) { if(v[i][j]==p) { for(int x=i; x>=1; x—) { if(fl[x]==0 && fc[j]==0) s+=v[x][j]; } for(int x=i; x<=n; x++) { if(fl[x]==0 && fc[j]==0) s+=v[x][j]; } for(int x=j; x>=1; x—) { if(fl[i]==0 && fc[x]==0) s+=v[i][x]; } for(int x=j; x<=n; x++) { if(fl[i]==0 && fc[x]==0) s+=v[i][x]; } fout<<s-3*p; return 0; } } } } else { for(int i=1; i<=n; i++) { for(int j=1; j<=n; j++) { fin>>a; sp[i][j]=sp[i][j-1]+a; } } for(int i=1; i<=n-k+1; i++) { for(int j=k; j<=n; j++) { s=0; for(int x=i; x<=i+k-1; x++) s=s+sp[x][j]-sp[x][j-k]; if(s>max) max=s; } } fout<<max; } return 0; }

#include <iostream>
using namespace std;
int main(){
int n, v¹⁵⁰¹, p;
cin >> n >> p;
for (int i = 1; i <= n; ++i) cin >> v[i]; // aici se citesc n numere
for (int i = p; i <= n; ++i) // plecam de la pozitia data
v[i]=v[i+1]; // inlocuim numarul de pe pozitia p cu urmatorul
n—;
for (int i = 1; i <= n; ++i)
cout << v[i] << ‘ ‘; // afisam elementele
return 0;
}

int pwr( unsigned long long a, unsigned long long b)
{unsigned long long tampa=a,result=1;
if(b==0) return 1;
else
{

while(b>0) { if(b%2==1) { result=(result*a)%MOD; } a=(a*a)%MOD; b/=2; } return result;}

}

Cifra de control a unui număr se obține efectuând suma cifrelor sale, apoi suma cifrelor acestei sume, până când suma obținută este un număr format dintr-o singură cifră. Această ultimă cifră poartă numele de cifră de control.

Exemplu: Cifra de control (cc) a numărului n=4568248
:
cc(4568258)=cc(38)=cc(11)=2
.

Secvență de implementare C++:

while (n>9)
{ s=0; while (n>0) { s+=n%10; n/=10; } n=s;
}
Algoritmul prezentat este intuitiv, ușor de înțeles și contribuie la dezvoltarea gândirii algoritmice.

Tot pentru calcularea cifrei de control se poate folosi și următoarea metodă: se trunchiază numărul prin eliminarea ultimei cifre apoi se adună cu aceasta până se obține un număr format dintr-o singură cifră.

Exemplu:

n=4568258

n=456825+8=456833

n=45683+3=45686

n=4568+6=4574

n=457+4=461

n=46+1=47

n=4+7=11

n=1+1=2

Secvența de implementare C++:

while(n>9)
{ n=n/10+n%10;
}
În ambele cazuri timpul de execuție depinde de numărul de cifre ale numărului și de valorile acestora.

Pornind de la criteriul de divizibilitate cu 9, un număr se divide cu 9 dacă suma cifrelor sale este multiplu de 9 și cum cifra cea mai mare în baza 10 este 9, putem afla cifra de control calculând restul împărțirii numărului la 9. Dacă restul este 0 atunci cifra de control este 9, altfel este acel rest.

Secvența de implementare C++:

r=n%9;
if (r==0) cc = 9;
else cc = r;
În acest caz numărul de operații elementare nu mai depinde de valoarea lui n.

#include <iostream>
using namespace std;

int n, x¹⁰⁰⁵;

int main(){ cin >> n; for(int i = 1 ; i <= n; ++i) cin >> x[i]; int st = 0, dr = -1; for(int i = 1 ; i <= n; ++i) if(x[i] 0) { int j = i + 1; while(j <= n && x[j] 0) j ++; if(j – i > dr – st + 1) st = i, dr = j-1; i = j; } cout << st << “ “ << dr; return 0;
}

https://docs.google.com/document/d/1aBHjpNVtV5YYyX0ki-82T1RUbN6SaAfq51TpdtWld_0/edit?tab=t.0#heading=h.gjdgxs

Termenul de Filosofie existențială, (în limba germană: ,,Existenzphilosophie”), a fost introdus de Fritz Heinemann în 1929 în cartea sa ,,Neue Wege der Philosophie. Geist, Leben, Existenz” (,,Noi căi în Filosofie. Spirit, Viață, Existență”) pentru a descrie suma tuturor mișcărilor și curentelor din filosofie, care au ca obiect problema existenței umane. Datorită marii diversități a concepțiilor care pot fi puse în legătură cu filosofia existențială, nu este posibilă elaborarea unei definiții globale a acestui termen. Noțiunea însăși permite totuși restrângerea problemei la unele teme comune. Pe prim plan stă preocuparea asupra existenței concrete a individului și asupra problemelor ce rezultă din subiectivitatea și conștiința de sine a omului.Primul gânditor care a expus unele idei ale filosofiei existențiale a fost reprezentantul scepticismului religios, Blaise Pascal, deja în cursul secolului al XVII-lea. Pascal se opunea raționalismului strict al lui Descartes și categorisea drept arogantă pretenția filosofiei teoretice de a da o explicație existenței omului și a lui Dumnezeu.Ca întemeietori ai filosofiei existențiale moderne sunt considerați Soeren Kierkegaard și Friedrich Nietzsche. Kierkegaard constata că cel mai important bun al individului este recunoașterea propriei și unicei sale determinări. Omul ar trebui să descopere acel adevăr valabil pentru el însuși, respectiv acea idee pentru care trăiește și moare. Împotriva credinței clasice a unui concept universal asupra ,,binelui” și ,,răului”, pentru Kierkegaard nu există o bază rațională pentru luarea unei decizii morale. Nietzsche radicalizează mai departe ideea alegerii libere a existenței și conclude că fiecare individ, într-un proces de reconsiderare a tuturor valorilor, trebuie să decidă singur ceea ce este moral sau nu.

#include <iostream>

using namespace std;

int main()
{ int v¹⁰⁰⁰⁰⁵, n, lastN, lungMax = 0, lung=1, cnt = 0;

cin>>lastN; while (cin>>n) { if (n%2 lastN%2) { lung++; if (lung > lungMax) lungMax = lung, cnt=0; if (lung lungMax) cnt++; } else lung = 1; lastN = n; } cout<<cnt<<” “<<lungMax; return 0; }

#include <iostream>

using namespace std;

int Legendre (int n, int a)
{ int cnt = 0; int p = a; while (p <= n) { cnt += n/a; p *= a; } return cnt;
}

int main()
{ int n;

cin>>n; cout<< min(Legendre(n, 3)/2, Legendre(n, 5)); return 0; }