Soluții trimise

Rezumat problemă

Áles se află într-un castel, reprezentat printr-o matrice A cu N linii și N coloane, fiecare element corespunzând unei camere. Fiecare cameră are asociat câte un număr natural de la 1 la K, care este memorat în elementul corespunzător din matrice. Oricare două camere cu același număr asociat sunt conectate printr-un tunel. De asemenea, fiecare cameră este conectată printr-o ușă cu o cameră vecină, elementele corespunzătoare acestora fiind în matrice pe acceași linie și pe coloane alăturate sau pe aceeași coloană și pe linii alăturate. Scopul lui Áles este să viziteze toate camerele, fiecare cel puțin o dată, astfel încât numerele asociate lor, în ordinea vizitării acestora, să formeze un şir crescător, începând de la 1.

Áles alege la început o cameră care are asociat numărul 1. Din fiecare cameră ce corespunde unui element \(A_{i,j}\) el poate vizita:

  • folosind un tunel, orice cameră ce corespunde unui element \(i’,j’\) astfel încât \(A_{i’,j’} = A_{i,j}\).
  • folosind o uşă, orice camera vecină cu un număr asociat consecutiv, deci care corespunde unui element \(i’,j’\) astfel încât \( |i’-i|+|j’-j|=1 \) și \(A_{i’,j’}=A_{i,j}+1\).
  • folosind un teleportor, în orice cameră cu numărul asociat \(A_{i,j}+1\), la această metodă de deplasare putând să recurgă numai dacă nu poate ajunge la o astfel de cameră utilizând un tunel sau o uşă.

Ați înțeles, Áles doreşte să folosească teleportorul de cât mai puţine ori! El calculează mai întâi numărul minim necesar de teleportări pentru configurația inițială a camerelor, apoi face, pe rând, Q transformări succesive ale configurației, prin schimbarea numărului asociat pentru câte o cameră; după fiecare astfel de transformare, calculează din nou numărul minim necesar de teleportări pentru configurația respectivă.

Pentru configurația inițială, precum și după fiecare dintre cele Q transformări ale acesteia, în ordinea în care sunt realizate, determinați numărul minim de teleportări necesare pentru ca Áles să își îndeplinească scopul.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Goina Tudor David (Tudi10) teleportor 08 Aprilie 2026, 10:58 Evaluare finalizată 100
Goina Tudor David (Tudi10) teleportor 08 Aprilie 2026, 10:54 Evaluare finalizată 0
Goina Tudor David (Tudi10) teleportor 08 Aprilie 2026, 10:53 Evaluare finalizată 0
Goina Tudor David (Tudi10) teleportor 07 Aprilie 2026, 20:42 Evaluare finalizată 100
Goina Tudor David (Tudi10) teleportor 07 Aprilie 2026, 20:39 Evaluare finalizată E.C
Homocianu Mihail (HomocianuMihail) teleportor 05 Aprilie 2026, 12:39 Evaluare finalizată 100
Griga Victor (victorgriga) teleportor 04 Aprilie 2026, 13:11 Evaluare finalizată 100
Dariusica 19 (GhiutaDariusValentin) teleportor 25 Martie 2026, 13:15 Evaluare finalizată 100
. . (rexzy1000) teleportor 08 Martie 2026, 00:57 Evaluare finalizată 0
Neamt Stefan (StefanNeamt) teleportor 06 Martie 2026, 19:45 Evaluare finalizată 100
Macovei Victor (Macovei_Victor) teleportor 02 Martie 2026, 14:05 Evaluare finalizată 51
Macovei Victor (Macovei_Victor) teleportor 02 Martie 2026, 13:39 Evaluare finalizată 3
Goodbye CNS (But_Andrei) teleportor 02 Martie 2026, 13:02 Evaluare finalizată 100
Magher Stefan-Rares (Magherinio) teleportor 02 Martie 2026, 12:54 Evaluare finalizată 29
Matei Doru (Dorumai) teleportor 01 Martie 2026, 22:58 Evaluare finalizată 100
Zaboloteanu Denis (DenisZaboloteanu) teleportor 01 Martie 2026, 20:12 Evaluare finalizată 100
Furcea Razvan (Lightvamp) teleportor 01 Martie 2026, 19:10 Evaluare finalizată 66
Lazar Eduard Florin (edy131109) teleportor 01 Martie 2026, 19:09 Evaluare finalizată 44
Furcea Razvan (Lightvamp) teleportor 01 Martie 2026, 19:07 Evaluare finalizată 100
Furcea Razvan (Lightvamp) teleportor 01 Martie 2026, 19:06 Evaluare finalizată 44
Lazar Eduard Florin (edy131109) teleportor 01 Martie 2026, 19:03 Evaluare finalizată 3
Lazar Eduard Florin (edy131109) teleportor 01 Martie 2026, 19:02 Evaluare finalizată E.C
Lazar Eduard Florin (edy131109) teleportor 01 Martie 2026, 18:59 Evaluare finalizată E.C
Furcea Razvan (Lightvamp) teleportor 01 Martie 2026, 18:34 Evaluare finalizată 37
Ardelian Ștefan (ArdelianStefan) teleportor 01 Martie 2026, 17:11 Evaluare finalizată 3
Ardelian Ștefan (ArdelianStefan) teleportor 01 Martie 2026, 17:00 Evaluare finalizată 52
Ardelian Ștefan (ArdelianStefan) teleportor 01 Martie 2026, 16:58 Evaluare finalizată E.C
Ardelian Ștefan (ArdelianStefan) teleportor 01 Martie 2026, 16:51 Evaluare finalizată E.C
Ardelian Ștefan (ArdelianStefan) teleportor 01 Martie 2026, 16:45 Evaluare finalizată E.C
Ardelian Ștefan (ArdelianStefan) teleportor 01 Martie 2026, 16:44 Evaluare finalizată 0
Ardelian Ștefan (ArdelianStefan) teleportor 01 Martie 2026, 16:43 Evaluare finalizată E.C
Ardelian Ștefan (ArdelianStefan) teleportor 01 Martie 2026, 16:42 Evaluare finalizată E.C
Ardelian Ștefan (ArdelianStefan) teleportor 01 Martie 2026, 13:58 Evaluare finalizată 0
Macovei Victor (Macovei_Victor) teleportor 01 Martie 2026, 12:53 Evaluare finalizată 29
Barbarasa Alexandru (Barbarasa_Alexandru) teleportor 01 Martie 2026, 12:25 Evaluare finalizată 3
Barbarasa Alexandru (Barbarasa_Alexandru) teleportor 01 Martie 2026, 12:24 Evaluare finalizată 3
Manda Mihai Andrei (M1h4i_Andr31) teleportor 01 Martie 2026, 11:27 Evaluare finalizată 0
Lupulescu Vlad (Lupulescu_Vlad_Ioan) teleportor 28 Februarie 2026, 20:17 Evaluare finalizată 3
Lupulescu Vlad (Lupulescu_Vlad_Ioan) teleportor 28 Februarie 2026, 20:15 Evaluare finalizată 3
Lupulescu Vlad (Lupulescu_Vlad_Ioan) teleportor 28 Februarie 2026, 19:50 Evaluare finalizată 52
Lupulescu Vlad (Lupulescu_Vlad_Ioan) teleportor 28 Februarie 2026, 19:50 Evaluare finalizată E.C
Lupulescu Vlad (Lupulescu_Vlad_Ioan) teleportor 28 Februarie 2026, 19:47 Evaluare finalizată 52
Lupulescu Vlad (Lupulescu_Vlad_Ioan) teleportor 28 Februarie 2026, 19:43 Evaluare finalizată 52
Lupulescu Vlad (Lupulescu_Vlad_Ioan) teleportor 28 Februarie 2026, 19:42 Evaluare finalizată E.C
Lupulescu Vlad (Lupulescu_Vlad_Ioan) teleportor 28 Februarie 2026, 18:56 Evaluare finalizată 0
Rosu Andra (Andraaaaaaa) teleportor 28 Februarie 2026, 18:44 Evaluare finalizată 24
Gabor Daniel (gabor12) teleportor 28 Februarie 2026, 18:41 Evaluare finalizată 0
Ichim Mihnea (mihnea_____________) teleportor 28 Februarie 2026, 16:51 Evaluare finalizată E.C
Ichim Mihnea (mihnea_____________) teleportor 28 Februarie 2026, 16:36 Evaluare finalizată 0
Luncasu Tudor (trrrreet) teleportor 28 Februarie 2026, 16:32 Evaluare finalizată 52
Du-te sus!