Soluții trimise

Rezumat problemă

#3110

La grupa de excelență la care profesorul Genius predă sunt înscriși N elevi (reprezentați prin numere distincte de la 1 la N) care sunt sau nu prieteni. Pentru a face rezolvatul de probleme mai interesant, profesorul a inventat un joc: acesta alege elevul cu indicele K și îi spune enunțul unei probleme la care să se gândească și pe care să o spună mai departe tuturor prietenilor săi. Fiecare elev care află problema o va transmite în ziua următoare prietenilor săi care nu au aflat-o încă și tot așa, până când problema nu mai poate fi transmisă mai departe. Jocul e însă mai complex de atât: în ziua în care un elev află problema nivelul său de aprofundare a problemei este 0, în următoare zi nivelul de aprofundare este 1 și așa mai departe. În ziua X după aflarea problemei, un elev va ajunge la gradul X de aprofundare al acesteia. Profesorul Genius i-a anunțat pe elevi că aceștia se vor întâlni pentru a rezolva problema doar după ce toată lumea a aflat problema și toți elevii au ajuns la un nivel de aprofundare al problemei cel puțin P.
Știind modul în care funcționează jocul, profesorul Genius vrea să calculeze după câte zile de la lansarea problemei se va întâlni cu elevii săi pentru a o rezolva.

Lot Național Juniori 2019, antrenament
ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Cernat Calin (Calinul) genius 03 Iunie 2026, 18:57 Evaluare finalizată 100
Cernat Calin (Calinul) genius 03 Iunie 2026, 18:56 Evaluare finalizată 85
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:47 Evaluare finalizată 100
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:46 Evaluare finalizată 85
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:44 Evaluare finalizată 85
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:43 Evaluare finalizată 85
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:42 Evaluare finalizată 85
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:35 Evaluare finalizată 85
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:35 Evaluare finalizată E.C
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:33 Evaluare finalizată 85
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:33 Evaluare finalizată 85
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:32 Evaluare finalizată 85
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:31 Evaluare finalizată 55
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:11 Evaluare finalizată 0
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) genius 19 Mai 2026, 17:10 Evaluare finalizată 0
Fediuc Radu (Helios669) genius 08 Mai 2026, 08:35 Evaluare finalizată 100
Peter Tobias (PeterTobias) genius 03 Aprilie 2026, 22:51 Evaluare finalizată 100
Negoita Dragos (dragosnegoita) genius 11 Martie 2026, 10:48 Evaluare finalizată 100
Negoita Dragos (dragosnegoita) genius 11 Martie 2026, 10:45 Evaluare finalizată 0
Negoita Dragos (dragosnegoita) genius 11 Martie 2026, 10:39 Evaluare finalizată 65
Negoita Dragos (dragosnegoita) genius 11 Martie 2026, 10:30 Evaluare finalizată 65
Tanase Cristian (Cristian079877) genius 11 Martie 2026, 09:43 Evaluare finalizată 100
Patruta Costin (Costi2007) genius 14 Februarie 2026, 15:32 Evaluare finalizată 100
Patruta Costin (Costi2007) genius 14 Februarie 2026, 15:31 Evaluare finalizată 85
Tomus Claudiu (claudiu_tomus001) genius 01 Februarie 2026, 19:08 Evaluare finalizată 100
Tomus Claudiu (claudiu_tomus001) genius 31 Ianuarie 2026, 16:50 Evaluare finalizată 100
Georgescu Rares (Rares_Georgescu) genius 25 Ianuarie 2026, 12:27 Evaluare finalizată 100
Herban Antoniu (HerbanAntoniu) genius 10 Ianuarie 2026, 15:35 Evaluare finalizată 100
Herban Antoniu (HerbanAntoniu) genius 10 Ianuarie 2026, 15:34 Evaluare finalizată 85
Ciurea Alex (AlexCiurea) genius 09 Ianuarie 2026, 08:19 Evaluare finalizată 0
Ciurea Alex (AlexCiurea) genius 09 Ianuarie 2026, 08:18 Evaluare finalizată 0
Ciurea Alex (AlexCiurea) genius 09 Ianuarie 2026, 08:18 Evaluare finalizată E.C
jarnea justin (jarnea_justin) genius 11 Decembrie 2025, 21:01 Evaluare finalizată 100
Perjeru Laurentiu (laurentiuperjeru) genius 11 Decembrie 2025, 19:16 Evaluare finalizată 100
Perjeru Laurentiu (laurentiuperjeru) genius 11 Decembrie 2025, 17:10 Evaluare finalizată 100
Ayanna Purcaroiu (ayannaprc) genius 28 Noiembrie 2025, 19:24 Evaluare finalizată 100
Ayanna Purcaroiu (ayannaprc) genius 28 Noiembrie 2025, 19:22 Evaluare finalizată 0
Ayanna Purcaroiu (ayannaprc) genius 28 Noiembrie 2025, 19:18 Evaluare finalizată 0
Bohonyi Martin (Martin_Bohonyi) genius 23 Noiembrie 2025, 18:13 Evaluare finalizată 100
Alecu Alexandru (Alecu_Alexandru) genius 14 Noiembrie 2025, 11:34 Evaluare finalizată 100
Alecu Alexandru (Alecu_Alexandru) genius 14 Noiembrie 2025, 11:16 Evaluare finalizată 25
Alecu Alexandru (Alecu_Alexandru) genius 14 Noiembrie 2025, 11:12 Evaluare finalizată 85
. . (rexzy1000) genius 08 Noiembrie 2025, 13:54 Evaluare finalizată 100
pop andrei (andreiderdelus) genius 21 Octombrie 2025, 11:46 Evaluare finalizată 100
anghel razvan (razvananghel) genius 06 Octombrie 2025, 10:52 Evaluare finalizată 100
Tatucu Filip (flipiii) genius 18 Septembrie 2025, 10:50 Evaluare finalizată 100
Diaconu Andreea (Andreea0210) genius 18 Septembrie 2025, 10:42 Evaluare finalizată 100
Diaconu Andreea (Andreea0210) genius 18 Septembrie 2025, 10:39 Evaluare finalizată E.C
MINEA GEORGE CHRISTIAN (GEORGE_CHRISTIAN_MINEA) genius 18 Septembrie 2025, 09:37 Evaluare finalizată 100
SOFIAN ROSA (ROSA) genius 16 Septembrie 2025, 13:10 Evaluare finalizată 100
Du-te sus!