Soluții trimise

Rezumat problemă

#3068

Cei N elevi participanți la olimpiadă au fost invitați să admire panorama orașului din roata cu N locuri instalată în Orășelul Copiilor. Fiecare elev poartă un tricou inscripționat cu un număr natural, numerele de pe tricouri fiind diferite două câte două și având valori cuprinse între 1 și N. Inițial, ei ocupă toate cele N locuri din roată, începând cu cel mai de jos scaun și continuând cu următoarele scaune, în sensul acelor de ceasornic. Roata se mișcă circular, în sensul acelor de ceasornic, cu un număr de poziții, se oprește și elevul aflat pe scaunul cel mai de jos coboară. În continuare, ea se rotește în același sens, un număr mai mare de poziții, apoi se oprește și coboară elevul aflat pe scaunul cel mai de jos și așa mai departe până când coboară toți elevii.
Cunoscându-se numărul N de elevi, precum și numerele de pe tricouri, în ordinea în care elevii se află inițial în roată, să se determine N numere reprezentând pozițiile cu care roata se mișcă circular pentru a coborî fiecare elev, astfel încât elevii să coboare din roată în ordinea crescătoare a numerelor de pe tricou. Cele N numere de poziții trebuie să fie în ordine strict crescătoare, iar numărul total de poziții trebuie să fie minim.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Marin Andrei (Andreinueutilizat) roata1 11 Mai 2026, 09:12 Evaluare finalizată E.C
Marin Andrei (Andreinueutilizat) roata1 11 Mai 2026, 09:04 Evaluare finalizată 100
Fratiloiu Alessia (Alessia_Fratiloiu) roata1 09 Aprilie 2026, 13:56 Evaluare finalizată 0
Fratiloiu Alessia (Alessia_Fratiloiu) roata1 09 Aprilie 2026, 13:55 Evaluare finalizată 0
Fratiloiu Alessia (Alessia_Fratiloiu) roata1 09 Aprilie 2026, 13:53 Evaluare finalizată 0
Fratiloiu Alessia (Alessia_Fratiloiu) roata1 09 Aprilie 2026, 13:53 Evaluare finalizată 0
Fratiloiu Alessia (Alessia_Fratiloiu) roata1 09 Aprilie 2026, 13:51 Evaluare finalizată 0
coval cristian (cristianjr) roata1 29 Martie 2026, 17:56 Evaluare finalizată 100
Durbi i (Vic_1035) roata1 20 Martie 2026, 17:22 Evaluare finalizată 100
Gospodin Adelin (adewin) roata1 20 Martie 2026, 11:28 Evaluare finalizată 35
Gospodin Adelin (adewin) roata1 20 Martie 2026, 11:28 Evaluare finalizată 0
Gospodin Adelin (adewin) roata1 20 Martie 2026, 11:24 Evaluare finalizată 35
Ionescu Rares (Ionescu_rares_mihai) roata1 18 Martie 2026, 18:25 Evaluare finalizată 100
PENES osafaccabenazoulay (TheodorPenes) roata1 17 Martie 2026, 20:19 Evaluare finalizată 80
PENES osafaccabenazoulay (TheodorPenes) roata1 17 Martie 2026, 20:08 Evaluare finalizată 0
Ritea Aris (RyNah) roata1 17 Martie 2026, 13:28 Evaluare finalizată 100
Ritea Aris (RyNah) roata1 17 Martie 2026, 13:27 Evaluare finalizată 90
Ritea Aris (RyNah) roata1 17 Martie 2026, 13:25 Evaluare finalizată 0
Ritea Aris (RyNah) roata1 17 Martie 2026, 13:19 Evaluare finalizată 80
Moicianu Sasha (msasha) roata1 12 Martie 2026, 19:32 Evaluare finalizată 0
Moicianu Sasha (msasha) roata1 12 Martie 2026, 19:32 Evaluare finalizată E.C
Mihai David Gabriel (mihaidavidgabriel) roata1 08 Martie 2026, 12:06 Evaluare finalizată 100
Mihai David Gabriel (mihaidavidgabriel) roata1 08 Martie 2026, 11:52 Evaluare finalizată 80
Mihai David Gabriel (mihaidavidgabriel) roata1 08 Martie 2026, 11:38 Evaluare finalizată 55
Mihai David Gabriel (mihaidavidgabriel) roata1 08 Martie 2026, 11:37 Evaluare finalizată 15
Mihai David Gabriel (mihaidavidgabriel) roata1 08 Martie 2026, 11:25 Evaluare finalizată 40
Cristache Georgiana (georgiana_cristache) roata1 04 Martie 2026, 12:22 Evaluare finalizată 100
Cernat Edward (CernatEdward) roata1 26 Februarie 2026, 18:13 Evaluare finalizată 0
Cernat Edward (CernatEdward) roata1 26 Februarie 2026, 17:02 Evaluare finalizată 100
Cernat Edward (CernatEdward) roata1 26 Februarie 2026, 17:00 Evaluare finalizată 90
DUMITRESCU DARIUS ANDREI (DUMITRESCU_DARIUS_ANDREI) roata1 26 Februarie 2026, 14:48 Evaluare finalizată 100
Cernat Edward (CernatEdward) roata1 26 Februarie 2026, 14:47 Evaluare finalizată 0
DUMITRESCU DARIUS ANDREI (DUMITRESCU_DARIUS_ANDREI) roata1 26 Februarie 2026, 14:45 Evaluare finalizată 80
DUMITRESCU DARIUS ANDREI (DUMITRESCU_DARIUS_ANDREI) roata1 26 Februarie 2026, 14:34 Evaluare finalizată 60
Lefterache Matei (mateiut7472) roata1 18 Februarie 2026, 16:50 Evaluare finalizată 100
Lefterache Matei (mateiut7472) roata1 18 Februarie 2026, 16:50 Evaluare finalizată E.C
Lefterache Matei (mateiut7472) roata1 18 Februarie 2026, 16:47 Evaluare finalizată 0
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:44 Evaluare finalizată 100
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:42 Evaluare finalizată 100
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:41 Evaluare finalizată 100
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:40 Evaluare finalizată 100
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:38 Evaluare finalizată 100
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:37 Evaluare finalizată 80
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:35 Evaluare finalizată 80
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:33 Evaluare finalizată 80
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:30 Evaluare finalizată 60
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:29 Evaluare finalizată 60
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:29 Evaluare finalizată 60
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:27 Evaluare finalizată 60
Lefterache Ștefan (lefterache_s) roata1 18 Februarie 2026, 16:26 Evaluare finalizată 60
Du-te sus!