Soluții trimise

Rezumat problemă

#2405

În Țara lui Papură Vodă s-au organizat de curând primele alegeri democratice. A rezultat astfel un parlament din care fac parte deputați cu diverse doctrine politice, de stânga sau de dreapta. Acestea sunt descrise prin numere naturale nenule (orientarea politică este cu atât mai de stânga cu cât numărul este mai mic). Parlamentarii s-au asociat în partide politice în funcție de doctrina fiecăruia. Oricare doi deputați ale căror doctrine corespund unor numere consecutive fac parte din același partid. Prin urmare, partidele vor fi alcătuite din deputați ale căror doctrine sunt numere consecutive. (De exemplu, dacă parlamentul are 5 deputați, cu doctrinele 1, 2, 3, 5 şi 6, atunci înseamnă că aceștia sunt grupați în două partide: unul format din 1, 2 și 3 și altul din 5 și 6.)
Un guvern trebuie să beneficieze de susținerea a mai mult de jumătate dintre parlamentari. De exemplu, dacă parlamentul este format din 7 deputați, atunci un guvern are nevoie de susținerea a cel puțin 4 deputați.
Pentru a putea guverna, partidele se pot grupa in coaliţii. Regula după care se asociază este urmatoarea: două partide A şi B, A având o doctrină mai de stânga, pot face parte din aceeași coaliţie doar dacă din coaliţia respectivă fac parte toate partidele a căror doctrină este mai de dreapta decât cea a lui A şi mai de stânga decât cea a lui B. De exemplu, dacă parlamentul este alcătuit din deputaţi cu orientările politice 1, 2, 4, 5, 7 şi 8, atunci partidul format din 1 şi 2 nu se poate asocia cu partidul format din 7 şi 8 decât dacă din coaliţia respectivă face parte şi partidul format din 4 şi 5.
Fiind dat parlamentul din Ţara lui Papură Vodă printr-un şir ordonat strict crescător de numere naturale nenule, se cere să se stabilească numărul de partide parlamentare şi numărul variantelor de coaliţie majoritară.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Panu Rares (rarespanu) politic 29 Mai 2026, 17:10 Evaluare finalizată 100
Andrassy Viktoria (viktoria_andrassy) politic 26 Mai 2026, 10:58 Evaluare finalizată E.C
Olteanu Catinca (catinca_olteanu) politic 26 Mai 2026, 10:55 Evaluare finalizată E.C
Sima Andrei (SimaAndrei40) politic 26 Mai 2026, 10:50 Evaluare finalizată 0
Cristache Georgiana (georgiana_cristache) politic 22 Mai 2026, 08:47 Evaluare finalizată 100
CODIN ALEXANDRU (CODIN_ALEXANDRU) politic 19 Mai 2026, 19:19 Evaluare finalizată 100
Fratiloiu Alessia (Alessia_Fratiloiu) politic 14 Mai 2026, 16:10 Evaluare finalizată 0
Fratiloiu Alessia (Alessia_Fratiloiu) politic 14 Mai 2026, 15:48 Evaluare finalizată 10
Fratiloiu Alessia (Alessia_Fratiloiu) politic 14 Mai 2026, 15:28 Evaluare finalizată 0
Angheluta Victor (victor_angheluta) politic 13 Mai 2026, 07:35 Evaluare finalizată 100
Angheluta Octavian (Tavi12) politic 12 Mai 2026, 23:00 Evaluare finalizată 100
Angheluta Octavian (Tavi12) politic 12 Mai 2026, 22:58 Evaluare finalizată 20
Angheluta Octavian (Tavi12) politic 12 Mai 2026, 22:55 Evaluare finalizată 0
Manea Eric (Manea_Eric) politic 12 Mai 2026, 22:30 Evaluare finalizată 100
Manea Eric (Manea_Eric) politic 12 Mai 2026, 22:29 Evaluare finalizată 20
coval cristian (cristianjr) politic 12 Mai 2026, 20:03 Evaluare finalizată 100
coval cristian (cristianjr) politic 12 Mai 2026, 20:02 Evaluare finalizată 10
coval cristian (cristianjr) politic 12 Mai 2026, 20:00 Evaluare finalizată 0
Durbi i (Vic_1035) politic 12 Mai 2026, 18:56 Evaluare finalizată 100
Preutescu😎😎😎 Vladut (vladpreutescu) politic 11 Mai 2026, 19:52 Evaluare finalizată 100
Marinescu Victor (Mavian) politic 09 Mai 2026, 19:28 Evaluare finalizată 100
Marinescu Victor (Mavian) politic 09 Mai 2026, 19:25 Evaluare finalizată 20
Marinescu Victor (Mavian) politic 09 Mai 2026, 19:24 Evaluare finalizată 20
Posirca Maya (Wise_Witch) politic 09 Mai 2026, 16:18 Evaluare finalizată 100
Posirca Maya (Wise_Witch) politic 09 Mai 2026, 12:22 Evaluare finalizată 20
Posirca Maya (Wise_Witch) politic 09 Mai 2026, 12:19 Evaluare finalizată 20
Radavoi Eric (Eric_Radavoi) politic 08 Mai 2026, 16:03 Evaluare finalizată 100
Radavoi Eric (Eric_Radavoi) politic 08 Mai 2026, 16:03 Evaluare finalizată E.C
Luca Dumitru (LucaDumitru) politic 07 Mai 2026, 20:52 Evaluare finalizată 100
Stanciu Liviu-Ionuț (Liviu_is) politic 06 Mai 2026, 21:01 Evaluare finalizată 100
Panu Rares (rarespanu) politic 06 Mai 2026, 20:40 Evaluare finalizată 100
Costiuc Eduard Andreas (eduard_costiuc) politic 06 Mai 2026, 18:29 Evaluare finalizată 100
Costiuc Eduard Andreas (eduard_costiuc) politic 06 Mai 2026, 17:45 Evaluare finalizată 20
Costiuc Eduard Andreas (eduard_costiuc) politic 06 Mai 2026, 16:56 Evaluare finalizată 0
Barbarasa Alexandru (Barbarasa_Alexandru) politic 21 Martie 2026, 15:26 Evaluare finalizată 100
Gîrliște Mădălin (AbC_LTAV) politic 20 Martie 2026, 12:27 Evaluare finalizată 100
Ciobanu Nicoleta (nicolleta_ciobanu) politic 20 Martie 2026, 11:12 Evaluare finalizată 100
Lupascu Oana (oanamaria) politic 15 Martie 2026, 19:39 Evaluare finalizată 100
e t f (Mezdi99) politic 11 Martie 2026, 16:32 Evaluare finalizată 100
7B Mosteanu Olivia (BBBBBOlivia) politic 03 Martie 2026, 13:26 Evaluare finalizată 100
7B Capota Lucas (5bCapotaLucas1) politic 03 Martie 2026, 12:53 Evaluare finalizată 100
7B Munteanu Luca Robert (MunteanuCodrin) politic 03 Martie 2026, 12:51 Evaluare finalizată 100
6B Ciurea Andrei (AndreiCiurea) politic 03 Martie 2026, 12:30 Evaluare finalizată 100
Alex P (alexutzu2121) politic 26 Februarie 2026, 16:45 Evaluare finalizată 100
Tudorică Ciprian-Teodor (Teocip) politic 22 Februarie 2026, 20:13 Evaluare finalizată 100
Tudorică Ciprian-Teodor (Teocip) politic 22 Februarie 2026, 20:12 Evaluare finalizată 100
Tudorică Ciprian-Teodor (Teocip) politic 22 Februarie 2026, 20:11 Evaluare finalizată 100
Tudorică Ciprian-Teodor (Teocip) politic 22 Februarie 2026, 20:10 Evaluare finalizată E.C
Ilies Mark (mark17ilies) politic 22 Februarie 2026, 11:04 Evaluare finalizată 100
Popescu Ianiss (Popescu_Adina) politic 19 Februarie 2026, 10:12 Evaluare finalizată 100
Du-te sus!