Soluții trimise

Rezumat problemă

#2169

În Roma antică există n așezări senatoriale distincte, câte una pentru fiecare dintre cei n senatori ai Republicii. Așezările senatoriale sunt numerotate de la 1 la n, între oricare două așezări existând legături directe sau indirecte. O legătură este directă dacă ea nu mai trece prin alte așezări senatoriale intermediare. Edilii au pavat unele dintre legăturile directe dintre două așezări (numind o astfel de legătură pavată stradă), astfel încât între oricare două așezări senatoriale să existe o singură succesiune de străzi prin care se poate ajunge de la o așezare senatorială la cealaltă.
Toţi senatorii trebuie să participe la şedinţele Senatului. In acest scop, ei se deplasează cu lectica. Orice senator care se deplasează pe o stradă plăteşte 1 ban pentru că a fost transportat cu lectica pe acea stradă.

La alegerea sa ca prim consul, Cezar a promis că va dota Roma cu o lectică gratuită care să circule pe un număr de k străzi ale Romei astfel încât orice senator care va circula pe străzile respective, să poată folosi lectica gratuită fără a plăti. Străzile pe care se deplasează lectica gratuită trebuie să fie legate între ele (zborul, metroul sau teleportarea nefiind posibile la acea vreme).

În plus, Cezar a promis să stabilească sediul sălii de şedinţe a Senatului într-una dintre aşezările senatoriale aflate pe traseul lecticii gratuite. Problema este de a alege cele k străzi şi amplasarea sediului sălii de şedinţe a Senatului astfel încât, prin folosirea transportului gratuit, senatorii, în drumul lor spre sala de şedinţe, să facă economii cât mai însemnate. În calculul costului total de transport, pentru toţi senatorii, Cezar a considerat că fiecare senator va călători exact o dată de la aşezarea sa până la sala de şedinţe a Senatului.

Scrieţi un program care determină costul minim care se poate obţine prin alegerea adecvată a celor k străzi pe care va circula lectica gratuită şi a locului de amplasare a sălii de ședință a Senatului.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Peter Tobias (PeterTobias) cezar1 14 Aprilie 2026, 17:55 Evaluare finalizată 100
Maftei Alexia (Al3xia_15) cezar1 28 Februarie 2026, 22:17 Evaluare finalizată 100
Maftei Alexia (Al3xia_15) cezar1 28 Februarie 2026, 21:36 Evaluare finalizată 100
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 20:03 Evaluare finalizată 100
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 19:59 Evaluare finalizată 95
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 19:58 Evaluare finalizată 95
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 19:57 Evaluare finalizată 95
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 19:57 Evaluare finalizată 95
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 19:41 Evaluare finalizată 5
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 19:40 Evaluare finalizată 5
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 19:40 Evaluare finalizată 5
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 19:40 Evaluare finalizată 0
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 19:38 Evaluare finalizată 0
Grecea Mircea (mirceag23) cezar1 28 Februarie 2026, 19:33 Evaluare finalizată 0
Gabara Andrei Sebastian (gbr13) cezar1 27 Februarie 2026, 16:19 Evaluare finalizată 100
Nechitescu Alexandru Mihai (Mihaita09) cezar1 25 Februarie 2026, 21:10 Evaluare finalizată 100
Floroiu Marius (Marius_Cristian) cezar1 25 Februarie 2026, 21:09 Evaluare finalizată 90
Floroiu Marius (Marius_Cristian) cezar1 25 Februarie 2026, 21:09 Evaluare finalizată 90
Floroiu Marius (Marius_Cristian) cezar1 25 Februarie 2026, 21:09 Evaluare finalizată 95
Floroiu Marius (Marius_Cristian) cezar1 25 Februarie 2026, 21:08 Evaluare finalizată 95
Floroiu Marius (Marius_Cristian) cezar1 25 Februarie 2026, 21:08 Evaluare finalizată 0
Floroiu Marius (Marius_Cristian) cezar1 25 Februarie 2026, 21:08 Evaluare finalizată 90
Floroiu Marius (Marius_Cristian) cezar1 25 Februarie 2026, 21:07 Evaluare finalizată 0
Pahonie George (Hezov) cezar1 21 Februarie 2026, 16:08 Evaluare finalizată 100
David Ionescu (IonescuDavidGabriel) cezar1 21 Februarie 2026, 15:03 Evaluare finalizată 100
Cazacu Cosmin (ccc7) cezar1 21 Februarie 2026, 14:32 Evaluare finalizată 0
Chirvasitu Roberto (ChirvasituRobertoCristian) cezar1 19 Februarie 2026, 15:24 Evaluare finalizată 20
Bohonyi Martin (Martin_Bohonyi) cezar1 18 Februarie 2026, 18:48 Evaluare finalizată 100
Bohonyi Martin (Martin_Bohonyi) cezar1 18 Februarie 2026, 18:47 Evaluare finalizată 0
Ciumandru Paul (paulihno15) cezar1 18 Februarie 2026, 10:59 Evaluare finalizată 100
Dorobăț Tudor (blubec) cezar1 17 Februarie 2026, 00:03 Evaluare finalizată 100
Dorobăț Tudor (blubec) cezar1 17 Februarie 2026, 00:00 Evaluare finalizată 85
Dorobăț Tudor (blubec) cezar1 16 Februarie 2026, 23:34 Evaluare finalizată 85
Dorobăț Tudor (blubec) cezar1 16 Februarie 2026, 23:23 Evaluare finalizată 85
Dorobăț Tudor (blubec) cezar1 16 Februarie 2026, 23:19 Evaluare finalizată 85
Dorobăț Tudor (blubec) cezar1 16 Februarie 2026, 23:17 Evaluare finalizată 85
Dorobăț Tudor (blubec) cezar1 16 Februarie 2026, 23:17 Evaluare finalizată 85
Dorobăț Tudor (blubec) cezar1 16 Februarie 2026, 23:02 Evaluare finalizată 0
Zamfirescu Mario (Zamfirescu) cezar1 10 Februarie 2026, 04:32 Evaluare finalizată 100
Tudor Ilinca (IlincaTudor1) cezar1 31 Ianuarie 2026, 17:37 Evaluare finalizată 100
Slash ® (Benjamin4321234) cezar1 26 Ianuarie 2026, 12:49 Evaluare finalizată 95
Slash ® (Benjamin4321234) cezar1 26 Ianuarie 2026, 12:49 Evaluare finalizată 0
Georgescu Rares (Rares_Georgescu) cezar1 23 Ianuarie 2026, 13:50 Evaluare finalizată 100
Solcanu Victor (Victor09) cezar1 07 Ianuarie 2026, 13:45 Evaluare finalizată 100
Iuhas Florin (florinul1) cezar1 06 Decembrie 2025, 16:27 Evaluare finalizată 100
Rotar Dorin-Mircea (rotti321) cezar1 06 Decembrie 2025, 12:56 Evaluare finalizată 100
Griga Victor (victorgriga) cezar1 29 Noiembrie 2025, 13:07 Evaluare finalizată 100
Griga Victor (victorgriga) cezar1 29 Noiembrie 2025, 13:06 Evaluare finalizată 0
Iordan Andrei (AndreiJ) cezar1 26 Noiembrie 2025, 19:35 Evaluare finalizată 100
Iordan Andrei (AndreiJ) cezar1 26 Noiembrie 2025, 19:35 Evaluare finalizată 0
Du-te sus!