Soluții trimise

Rezumat problemă

#2125

Vasile este un tânăr programator angajat recent la o firma oarecare din domenul IT. Deoarece câştigă foarte bine el şi-a achiziţionat un teren de formă dreptunghiulară. Colţurile dreptunghiului care definesc acest teren au coordonatele (0,0), (N,M), unde N şi M sunt numere naturale.

Pe acest teren Vasile doreşte să construiască în primul rând o piscină de arie maximă, de formă dreptunghiulară, cu laturile respectiv paralele cu cele ale terenului.

Deşi credea că şi-a îndeplinit visul, Vasile şi-a dat seama că în viaţă nimic nu este atât de uşor deoarece au apărut două restricţii pe care el trebuie să le respecte:

  • Deoarece alimentarea cu apă se poate face doar în colţurile dreptunghiului care reprezintă terenul, piscina trebuie să aibă un punct comun cu unul dintre punctele (0,0),(0,M),(N,0) sau (N,M).
  • Pe teren se află P pomi la coordonate întregi cunoscute. Aceştia nu pot face parte din dreptunghiul ce defineşte piscina. Iar Vasile nici nu se gândeşte să taie vreun copac pentru că îi place aerul curat. Copacii se pot afla însă pe marginea piscinei.

Scrieţi un program care determină aria maximă pe care o poate avea piscina respectând restricţiile din enunţ.

Olimpiada Municipala Informatica Iasi 2015
ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Sararu George (George_s) Piscina 16 Mai 2026, 12:18 Evaluare finalizată 40
Nicholas Tudose (Nicholas12344556) Piscina 19 Martie 2026, 16:46 Evaluare finalizată E.C
doro dorodoro (dorofteiuleonardo) Piscina 24 Februarie 2026, 20:49 Evaluare finalizată 100
doro dorodoro (dorofteiuleonardo) Piscina 24 Februarie 2026, 20:47 Evaluare finalizată 0
chirita denis (chiritadenis) Piscina 23 Februarie 2026, 18:21 Evaluare finalizată 0
Tanu Anamaria (anamariatanu) Piscina 28 Ianuarie 2026, 15:24 Evaluare finalizată 100
Georgescu Rares (Rares_Georgescu) Piscina 24 Ianuarie 2026, 12:43 Evaluare finalizată 100
Visanescu Dragos Nicholas (DragosV) Piscina 11 Ianuarie 2026, 18:10 Evaluare finalizată 10
Maftei Alexia (Al3xia_15) Piscina 03 Ianuarie 2026, 15:25 Evaluare finalizată 100
sava rares (savarares16) Piscina 03 Ianuarie 2026, 10:38 Evaluare finalizată 100
sava rares (savarares16) Piscina 03 Ianuarie 2026, 10:32 Evaluare finalizată 0
sava rares (savarares16) Piscina 03 Ianuarie 2026, 10:32 Evaluare finalizată 0
sava rares (savarares16) Piscina 03 Ianuarie 2026, 10:31 Evaluare finalizată 30
sava rares (savarares16) Piscina 03 Ianuarie 2026, 10:29 Evaluare finalizată 70
Nica Ștefan (StefanTzaka) Piscina 31 Decembrie 2025, 13:33 Evaluare finalizată 100
Popa Daniel (popadaniel72) Piscina 19 Decembrie 2025, 20:58 Evaluare finalizată 100
Daniel Mihai (daniel96) Piscina 19 Decembrie 2025, 20:57 Evaluare finalizată 100
Simina Alexandru (alex2010) Piscina 12 Decembrie 2025, 21:18 Evaluare finalizată 100
Simina Alexandru (alex2010) Piscina 12 Decembrie 2025, 21:17 Evaluare finalizată 90
Vesa Dragos (Vesa_Dragos) Piscina 08 Decembrie 2025, 15:11 Evaluare finalizată 0
Vesa Dragos (Vesa_Dragos) Piscina 08 Decembrie 2025, 15:11 Evaluare finalizată 0
Vesa Dragos (Vesa_Dragos) Piscina 08 Decembrie 2025, 15:10 Evaluare finalizată 0
Vesa Dragos (Vesa_Dragos) Piscina 08 Decembrie 2025, 15:10 Evaluare finalizată 0
Vesa Dragos (Vesa_Dragos) Piscina 08 Decembrie 2025, 15:09 Evaluare finalizată 0
Vesa Dragos (Vesa_Dragos) Piscina 08 Decembrie 2025, 15:09 Evaluare finalizată 0
Vesa Dragos (Vesa_Dragos) Piscina 08 Decembrie 2025, 15:09 Evaluare finalizată 0
Vesa Dragos (Vesa_Dragos) Piscina 08 Decembrie 2025, 15:08 Evaluare finalizată E.C
Solcanu Victor (Victor09) Piscina 13 Noiembrie 2025, 21:34 Evaluare finalizată 100
. . (rexzy1000) Piscina 08 Noiembrie 2025, 07:27 Evaluare finalizată 100
Tanislav Alexandru (Alxxxxxxxx________) Piscina 07 Noiembrie 2025, 15:45 Evaluare finalizată E.C
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 01:07 Evaluare finalizată 100
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 01:07 Evaluare finalizată E.C
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 01:06 Evaluare finalizată E.C
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 01:05 Evaluare finalizată 90
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 01:04 Evaluare finalizată E.C
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 01:04 Evaluare finalizată 50
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 01:03 Evaluare finalizată 90
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 00:31 Evaluare finalizată 60
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 00:28 Evaluare finalizată 50
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 00:27 Evaluare finalizată 50
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 00:27 Evaluare finalizată 50
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 00:25 Evaluare finalizată 50
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 00:10 Evaluare finalizată 30
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 00:08 Evaluare finalizată 30
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 00:07 Evaluare finalizată 10
jarnea justin (jarnea_justin) Piscina 05 Octombrie 2025, 00:03 Evaluare finalizată 20
Frățeanu Iustin (Alex_at_game) Piscina 29 Septembrie 2025, 14:13 Evaluare finalizată 100
Ciumandru Paul (paulihno15) Piscina 29 Septembrie 2025, 12:53 Evaluare finalizată 100
Raduta Mihail (Mihailraduta) Piscina 05 August 2025, 00:06 Evaluare finalizată 100
Raduta Mihail (Mihailraduta) Piscina 04 August 2025, 23:57 Evaluare finalizată 90
Du-te sus!