Soluții trimise

Rezumat problemă

#1971

Locuitorii planetei Aritmo au hotărât ca în celebrul an 2012 să le explice pământenilor metoda plus de adunare a numerelor naturale pe planeta lor. La fel ca și planetele, înainte de adunare, numerele se aliniază astfel încât să se obțină cât mai multe cifre egale pe aceleași poziții. Cifrele egale, astfel obținute, se elimină din cele două numere. Pentru a obține rezultatul final, se adună cele două numerele deplasate, obținute după eliminare.

Într-o expresie în care se adună mai multe numere pot să apară paranteze rotunde. În evaluarea unei asemenea expresii, numită expresie parantezată, se efectuează mai întâi adunările din paranteze conform metodei descrise mai sus, parantezele fiind apoi înlocuite cu rezultatul adunărilor din paranteze.

Pentru a-i ajuta pe pământenii care doresc să învețe acest nou mod de adunare, scrieți un program care citește o expresie parantezată și determină:

a) adâncimea expresiei date;
b) valoarea acestei expresii.

ONI 2012, Clasa a X-a
ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Andrei Bancescu (Andreiban) Plus 13 Mai 2026, 21:13 Evaluare finalizată 20
Andrei Bancescu (Andreiban) Plus 13 Mai 2026, 21:09 Evaluare finalizată 20
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Plus 10 Mai 2026, 16:17 Evaluare finalizată 100
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Plus 10 Mai 2026, 16:16 Evaluare finalizată 0
Peter Tobias (PeterTobias) Plus 28 Martie 2026, 09:29 Evaluare finalizată 100
Paunescu Vlad (VladPaunescuCool) Plus 24 Februarie 2026, 18:28 Evaluare finalizată 0
Georgescu Rares (Rares_Georgescu) Plus 16 Ianuarie 2026, 21:37 Evaluare finalizată 100
Stefan Vilsanescu (svilsanescu) Plus 06 Decembrie 2025, 11:20 Evaluare finalizată 20
Stefan Vilsanescu (svilsanescu) Plus 06 Decembrie 2025, 11:19 Evaluare finalizată 0
Nitescu Paul Iustinian (Iustin2020) Plus 17 Noiembrie 2025, 19:32 Evaluare finalizată E.C
Nitescu Paul Iustinian (Iustin2020) Plus 17 Noiembrie 2025, 19:31 Evaluare finalizată E.C
Nitescu Paul Iustinian (Iustin2020) Plus 17 Noiembrie 2025, 19:30 Evaluare finalizată E.C
. . (rexzy1000) Plus 08 Noiembrie 2025, 06:27 Evaluare finalizată 100
Raduta Mihail (Mihailraduta) Plus 21 August 2025, 16:38 Evaluare finalizată 100
Raduta Mihail (Mihailraduta) Plus 10 August 2025, 00:24 Evaluare finalizată 20
Raduta Mihail (Mihailraduta) Plus 10 August 2025, 00:20 Evaluare finalizată 18
Raduta Mihail (Mihailraduta) Plus 10 August 2025, 00:13 Evaluare finalizată 0
votati cu votati cu (votati_cu) Plus 17 Mai 2025, 21:32 Evaluare finalizată 100
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Plus 06 Aprilie 2025, 20:25 Evaluare finalizată E.C
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Plus 06 Aprilie 2025, 20:24 Evaluare finalizată E.C
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Plus 06 Aprilie 2025, 20:24 Evaluare finalizată E.C
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Plus 06 Aprilie 2025, 20:23 Evaluare finalizată E.C
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Plus 06 Aprilie 2025, 20:23 Evaluare finalizată E.C
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Plus 06 Aprilie 2025, 20:22 Evaluare finalizată 84
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Plus 06 Aprilie 2025, 20:21 Evaluare finalizată 84
Gligor Andrei (GLIGOR_ANDREI) Plus 27 Martie 2025, 13:28 Evaluare finalizată 100
Gliggy Gliggy (Gliggy) Plus 27 Martie 2025, 13:28 Evaluare finalizată 100
Bordei Stefan (iStefan703) Plus 13 Martie 2025, 13:25 Evaluare finalizată 100
Sestac Suzana (suzanica) Plus 13 Martie 2025, 13:24 Evaluare finalizată E.C
Sbora Ioan-David (Sbora_Ioan_David) Plus 02 Februarie 2025, 13:36 Evaluare finalizată 100
Anonymous Anonymous (Hacker_1) Plus 02 Februarie 2025, 13:34 Evaluare finalizată 100
Floroiu Marius (Marius_Cristian) Plus 02 Februarie 2025, 13:24 Evaluare finalizată 28
Floroiu Marius (Marius_Cristian) Plus 02 Februarie 2025, 13:23 Evaluare finalizată 0
Floroiu Marius (Marius_Cristian) Plus 02 Februarie 2025, 13:23 Evaluare finalizată 0
Floroiu Marius (Marius_Cristian) Plus 01 Februarie 2025, 19:56 Evaluare finalizată 20
Floroiu Marius (Marius_Cristian) Plus 01 Februarie 2025, 15:54 Evaluare finalizată 20
Georgescu Mihai (31mihai) Plus 27 Ianuarie 2025, 20:26 Evaluare finalizată 100
Georgescu Mihai (31mihai) Plus 27 Ianuarie 2025, 18:57 Evaluare finalizată E.C
Georgescu Mihai (31mihai) Plus 27 Ianuarie 2025, 18:56 Evaluare finalizată 0
Georgescu Mihai (31mihai) Plus 23 Ianuarie 2025, 13:41 Evaluare finalizată 0
Georgescu Mihai (31mihai) Plus 23 Ianuarie 2025, 13:32 Evaluare finalizată 0
Georgescu Mihai (31mihai) Plus 23 Ianuarie 2025, 11:53 Evaluare finalizată 0
Georgescu Mihai (31mihai) Plus 23 Ianuarie 2025, 10:10 Evaluare finalizată E.C
Anonymous Anonymous (Hacker_1) Plus 19 Ianuarie 2025, 00:54 Evaluare finalizată 80
Anonymous Anonymous (Hacker_1) Plus 19 Ianuarie 2025, 00:34 Evaluare finalizată 80
Anonymous Anonymous (Hacker_1) Plus 19 Ianuarie 2025, 00:28 Evaluare finalizată 80
Anonymous Anonymous (Hacker_1) Plus 19 Ianuarie 2025, 00:20 Evaluare finalizată 80
Anonymous Anonymous (Hacker_1) Plus 19 Ianuarie 2025, 00:00 Evaluare finalizată 80
Anonymous Anonymous (Hacker_1) Plus 18 Ianuarie 2025, 23:58 Evaluare finalizată 80
Anonymous Anonymous (Hacker_1) Plus 18 Ianuarie 2025, 23:42 Evaluare finalizată 80
Du-te sus!