Soluții trimise

Rezumat problemă

#1761

Renumitul nostru brutar a avut azi noapte un vis tare ciudat: acesta trăia într-un univers paralel în care nu omul îl mănâncă pe blat ci blatul îl mănâncă pe om… (eh, poate nu chiar atât de paralel). Astfel, brutarul nostru a fost atacat de blatul pe care tocmai îl pregătise (pentru prăjituri, evident) și a încercat să scape. Acesta a ieșit din brutărie și a ajuns în fața unui câmp de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile cunoscute, ce poate fi împărțit în celule elementare cu latura de o unitate (exact ca o matrice!). Acesta poate intra pe câmp prin orice celulă a primei linii și trebuie să ajungă în orice celulă a ultimei linii (blatul se va întări până va ajunge acolo). Unele celule îi sunt inaccesibile din cauza diverselor obstacole (pietre, pomi, gropi,etc.)

Brutarul nostru se poate deplasa în 6 moduri:

  • Din căsuța curentă în cele adiacente ( Nord, Vest, Sud, Est )
  • Două mișcări speciale ce pot varia.

Mutările speciale vor fi citite din fișier și o mutare se va codifica astfel: xA yB, unde x și y sunt numere naturale nenule iar A și B sunt două caractere ce codifică direcția (A poate fi 'N' sau 'S' de la Nord respectiv Sud iar B poate fi ‘E’ sau ‘V’ de la Est respectiv Vest)

O mutare specială se poate face dacă celula destinație nu este ocupată de un obstacol și dacă nu implică ieșirea brutarului din matrice.

Brutarul vă roagă să îi specificați un traseu cu număr minim de celule parcurse, ce pornește de pe prima linie și se termină pe ultima linie, pentru a nu fi blătuit (mâncat de blat).

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:44 Evaluare finalizată 100
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:44 Evaluare finalizată E.C
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:30 Evaluare finalizată 100
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:29 Evaluare finalizată 100
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:28 Evaluare finalizată 0
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:27 Evaluare finalizată 0
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:26 Evaluare finalizată E.C
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:25 Evaluare finalizată 0
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:25 Evaluare finalizată 0
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:24 Evaluare finalizată E.C
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:22 Evaluare finalizată 0
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:21 Evaluare finalizată E.C
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:21 Evaluare finalizată 0
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:20 Evaluare finalizată 0
Bors Eduard (BorsFloreaEduard) Brutar 23 Mai 2026, 12:19 Evaluare finalizată 0
Draghici Ana (AnaV9382) Brutar 12 Mai 2026, 15:36 Evaluare finalizată 100
Draghici Ana (AnaV9382) Brutar 12 Mai 2026, 15:34 Evaluare finalizată 0
Matei Dorobăț (Matei_Dorobat) Brutar 02 Mai 2026, 12:57 Evaluare finalizată 100
Matei Dorobăț (Matei_Dorobat) Brutar 02 Mai 2026, 12:31 Evaluare finalizată 10
Matei Dorobăț (Matei_Dorobat) Brutar 02 Mai 2026, 12:18 Evaluare finalizată 10
Matei Dorobăț (Matei_Dorobat) Brutar 02 Mai 2026, 12:17 Evaluare finalizată 10
bivolu emanuel (bivolaru) Brutar 02 Mai 2026, 11:59 Evaluare finalizată 100
bivolu emanuel (bivolaru) Brutar 02 Mai 2026, 11:57 Evaluare finalizată 0
bivolu emanuel (bivolaru) Brutar 02 Mai 2026, 11:54 Evaluare finalizată 0
bivolu emanuel (bivolaru) Brutar 02 Mai 2026, 11:50 Evaluare finalizată 0
Peter Tobias (PeterTobias) Brutar 29 Martie 2026, 16:52 Evaluare finalizată 100
Musa Matei (Musa_Matei) Brutar 01 Martie 2026, 16:27 Evaluare finalizată 100
Grigore Mihai Alexandru (miihaigrig) Brutar 28 Februarie 2026, 18:42 Evaluare finalizată 100
Nit Andrei (pituioan) Brutar 18 Februarie 2026, 19:43 Evaluare finalizată 100
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 18 Februarie 2026, 19:42 Evaluare finalizată 100
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 18 Februarie 2026, 19:40 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 18 Februarie 2026, 19:39 Evaluare finalizată 30
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 18 Februarie 2026, 19:38 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 18 Februarie 2026, 19:37 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 18 Februarie 2026, 17:46 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 18 Februarie 2026, 17:45 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 18 Februarie 2026, 17:42 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 18 Februarie 2026, 17:41 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (pituioan) Brutar 17 Februarie 2026, 22:00 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 17 Februarie 2026, 21:57 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 17 Februarie 2026, 21:55 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 17 Februarie 2026, 21:54 Evaluare finalizată 100
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 17 Februarie 2026, 21:53 Evaluare finalizată E.C
Nit Andrei (pituioan) Brutar 17 Februarie 2026, 21:51 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (pituioan) Brutar 17 Februarie 2026, 21:51 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (AndreiNit) Brutar 17 Februarie 2026, 21:39 Evaluare finalizată 0
Nit Andrei (pituioan) Brutar 17 Februarie 2026, 21:36 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (pituioan) Brutar 17 Februarie 2026, 18:05 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (pituioan) Brutar 17 Februarie 2026, 18:03 Evaluare finalizată 80
Nit Andrei (pituioan) Brutar 17 Februarie 2026, 18:00 Evaluare finalizată 80
Du-te sus!