Soluții trimise

Rezumat problemă

Un număr se numește palindrom dacă prima lui cifră este egală cu ultima, a doua cu penultima și așa mai departe. De exemplu numerele 1221, 505 și 7 sunt palindromuri, în vreme ce 500, 1410 și 2424 nu sunt palindromuri.

Similar, un număr se numește aproape palindrom dacă are aceleași perechi de cifre identice ca un palindrom, mai puțin o pereche în care cifrele diferă. De exemplu numerele 500, 1411, 2444, 1220, 53625, 14 și 4014 sunt numere aproape palindromuri, în vreme ce 1221, 1410, 6, 505, 22 și 512125 nu sunt numere aproape palindromuri deoarece fie sunt palindromuri, fie au prea multe perechi de cifre diferite.

Mai definim palindromul asociat al unui număr x ca fiind cel mai mic număr palindrom p strict mai mare decât x (p>x). De exemplu palindromul asociat al lui 5442 este 5445, palindromul asociat al lui 2445 este 2552, al lui 545 este 555, al lui 39995 este 40004, al lui 500 este 505, iar al lui 512125 este 512215.

Scrieţi un program care citind un număr natural nenul n și apoi un șir de n numere naturale determină:

1. câte dintre cele n numere sunt palindrom
2. câte dintre cele n numere sunt aproape palindrom
3. palindromurile asociate pentru cele n numere citite.

OJI 2016, Clasa a V-a

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Andreea Nechita (andreea1nechi) Palindrom2 14 Aprilie 2025, 19:40 Evaluare finalizată 26
Enache Eusebiu (Eusebiu56875) Palindrom2 14 Aprilie 2025, 14:28 Evaluare finalizată 100
Sestac Suzana (suzanica) Palindrom2 12 Aprilie 2025, 16:40 Evaluare finalizată 55
Enache Andrei (andreiiancuenache) Palindrom2 12 Aprilie 2025, 15:04 Evaluare finalizată 65
Enache Andrei (andreiiancuenache) Palindrom2 12 Aprilie 2025, 14:58 Evaluare finalizată E.C
Enache Andrei (andreiiancuenache) Palindrom2 12 Aprilie 2025, 14:41 Evaluare finalizată 65
Enache Andrei (andreiiancuenache) Palindrom2 12 Aprilie 2025, 14:35 Evaluare finalizată 65
Enache Andrei (andreiiancuenache) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 09:42 Evaluare finalizată 50
Matei George (CaraimanAntonMateiGeorge) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 09:34 Evaluare finalizată 100
Enache Andrei (andreiiancuenache) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 09:31 Evaluare finalizată 20
Enache Andrei (andreiiancuenache) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 09:30 Evaluare finalizată 20
Asandei Bogdan (AsandeiBogdan) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 08:33 Evaluare finalizată 100
Oloeriu Tudor Mihai (oloeriutudormihai) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 08:33 Evaluare finalizată 100
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 08:20 Evaluare finalizată 100
Acalfoaie Mihaela (mihaelaacalfoaie) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 07:37 Evaluare finalizată 100
Acalfoaie Mihaela (mihaelaacalfoaie) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 07:30 Evaluare finalizată 100
A Mihaela (a_mihaela) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 07:29 Evaluare finalizată 100
A Mihaela (a_mihaela) Palindrom2 09 Aprilie 2025, 07:29 Evaluare finalizată 0
A Mihaela (a_mihaela) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 20:57 Evaluare finalizată 55
A Mihaela (a_mihaela) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 18:46 Evaluare finalizată 60
A Mihaela (a_mihaela) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 18:44 Evaluare finalizată 65
A Mihaela (a_mihaela) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 18:43 Evaluare finalizată 65
Gheorghies Robert (RGH) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 14:08 Evaluare finalizată 0
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 12:14 Evaluare finalizată 50
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 11:39 Evaluare finalizată 85
Matei George (CaraimanAntonMateiGeorge) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 11:31 Evaluare finalizată 85
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 11:28 Evaluare finalizată 85
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 11:28 Evaluare finalizată 50
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 11:27 Evaluare finalizată 50
Matei George (CaraimanAntonMateiGeorge) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 11:04 Evaluare finalizată 50
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 11:03 Evaluare finalizată 85
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 11:03 Evaluare finalizată 55
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:58 Evaluare finalizată 85
Matei George (CaraimanAntonMateiGeorge) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:57 Evaluare finalizată 20
Asandei Bogdan (AsandeiBogdan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:57 Evaluare finalizată 85
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:51 Evaluare finalizată 85
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:46 Evaluare finalizată 50
Asandei Bogdan (AsandeiBogdan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:32 Evaluare finalizată 79
Asandei Bogdan (AsandeiBogdan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:31 Evaluare finalizată 79
Iordan Luca (lucaiordan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:30 Evaluare finalizată 20
Oloeriu Tudor Mihai (oloeriutudormihai) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:29 Evaluare finalizată 85
Oloeriu Tudor Mihai (oloeriutudormihai) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:17 Evaluare finalizată 35
Oloeriu Tudor Mihai (oloeriutudormihai) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:09 Evaluare finalizată E.C
Asandei Bogdan (AsandeiBogdan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 10:06 Evaluare finalizată 79
Asandei Bogdan (AsandeiBogdan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 09:58 Evaluare finalizată 26
Asandei Bogdan (AsandeiBogdan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 09:55 Evaluare finalizată 44
Asandei Bogdan (AsandeiBogdan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 09:54 Evaluare finalizată 44
Asandei Bogdan (AsandeiBogdan) Palindrom2 08 Aprilie 2025, 09:33 Evaluare finalizată 20
Oloeriu Tudor Mihai (oloeriutudormihai) Palindrom2 07 Aprilie 2025, 13:16 Evaluare finalizată E.C
Asandei Bogdan (AsandeiBogdan) Palindrom2 07 Aprilie 2025, 13:10 Evaluare finalizată E.C
Du-te sus!