Soluții trimise

Rezumat problemă

#1142

Se consideră un teren reprezentat printr-o matrice cu n linii şi n coloane având elemente numere naturale. În fiecare element al matricei este memorată înălţimea zonei de teren corespunzătoare ca poziţie elementului respectiv. Pe acest teren sunt amplasate m lasere, în poziţii cunoscute. Un laser este îndreptat spre unul dintre cele 4 puncte cardinale, codificate prin numere astfel: Nord prin valoarea 1, Est prin valoarea 2, Sud prin valoarea 3 şi respectiv Vest prin valoarea 4. Fiecare laser va executa o singură tragere şi ca urmare va scădea cu 1 valorile tuturor elementelor din matrice din direcţia sa de tragere, exceptând poziţia laserului respectiv.

După efectuarea tuturor tragerilor, se caută poziţiile tuturor gropilor şi ale tranşeelor.

Numim groapă un element din matrice pentru care toate cele 8 elemente învecinate pe linie, coloană sau diagonale au valori mai mari sau egale decât el.

Numim tranşee o secvenţă maximală formată din două sau mai multe gropi situate pe aceeaşi linie, pe coloane consecutive. Secvenţa se numeşte maximală dacă nu mai poate fi prelungită la niciunul dintre capete.

Cunoscând configuraţia terenului şi amplasarea laserelor, să se rezolve una dintre următoarele două cerinţe:

1. să se determine numărul de gropi din teren, după executarea tragerilor;
2. să se determine numărul de tranşee existente, după executarea tragerilor.

OJI 2015, Clasa a VII-a
ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Gabără Andreea Raluca (ralucagbr20) Lasere 20 Aprilie 2026, 18:28 Evaluare finalizată 100
Gabără Andreea Raluca (ralucagbr20) Lasere 14 Aprilie 2026, 14:58 Evaluare finalizată 0
Florea Felix (Felix112) Lasere 19 Martie 2026, 18:28 Evaluare finalizată 100
Puiu Florin (FlorinPuiu) Lasere 19 Martie 2026, 07:35 Evaluare finalizată 100
Ivanov Raisa (Ivanov_Raisa) Lasere 18 Martie 2026, 08:42 Evaluare finalizată 100
Ivanov Raisa (Ivanov_Raisa) Lasere 18 Martie 2026, 08:42 Evaluare finalizată 100
Puiu Florin (FlorinPuiu) Lasere 17 Martie 2026, 22:32 Evaluare finalizată 100
Chiriac Alexandra (alexandraa_chiriac) Lasere 17 Martie 2026, 19:54 Evaluare finalizată 100
Chiriac Alexandra (alexandraa_chiriac) Lasere 17 Martie 2026, 19:53 Evaluare finalizată 30
Chiriac Alexandra (alexandraa_chiriac) Lasere 17 Martie 2026, 19:53 Evaluare finalizată 25
Chiriac Alexandra (alexandraa_chiriac) Lasere 17 Martie 2026, 19:53 Evaluare finalizată 40
Chiriac Alexandra (alexandraa_chiriac) Lasere 17 Martie 2026, 19:52 Evaluare finalizată 30
Chiriac Alexandra (alexandraa_chiriac) Lasere 17 Martie 2026, 19:52 Evaluare finalizată 25
Chiriac Alexandra (alexandraa_chiriac) Lasere 17 Martie 2026, 19:51 Evaluare finalizată 5
Chiriac Alexandra (alexandraa_chiriac) Lasere 17 Martie 2026, 19:50 Evaluare finalizată 100
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 18:17 Evaluare finalizată 100
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 18:13 Evaluare finalizată 55
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 18:13 Evaluare finalizată E.C
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 18:11 Evaluare finalizată 45
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 18:10 Evaluare finalizată E.C
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 18:02 Evaluare finalizată 30
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 18:01 Evaluare finalizată 25
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 18:00 Evaluare finalizată 0
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 17:58 Evaluare finalizată 0
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 17:58 Evaluare finalizată E.C
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 17:57 Evaluare finalizată E.C
Pascu Delia (PascuDelia) Lasere 17 Martie 2026, 17:57 Evaluare finalizată E.C
Ivanov Raisa (Ivanov_Raisa) Lasere 16 Martie 2026, 17:33 Evaluare finalizată 30
Ivanov Raisa (Ivanov_Raisa) Lasere 16 Martie 2026, 17:32 Evaluare finalizată 30
Ivanov Raisa (Ivanov_Raisa) Lasere 16 Martie 2026, 17:15 Evaluare finalizată 70
Ivanov Raisa (Ivanov_Raisa) Lasere 16 Martie 2026, 17:15 Evaluare finalizată 70
Ivanov Raisa (Ivanov_Raisa) Lasere 16 Martie 2026, 16:54 Evaluare finalizată 0
Ivanov Raisa (Ivanov_Raisa) Lasere 16 Martie 2026, 16:53 Evaluare finalizată 0
Ivanov Raisa (Ivanov_Raisa) Lasere 16 Martie 2026, 16:30 Evaluare finalizată 0
Luchian Bianca (BiancaLuchian) Lasere 15 Martie 2026, 10:57 Evaluare finalizată 100
Luchian Bianca (BiancaLuchian) Lasere 15 Martie 2026, 10:55 Evaluare finalizată 55
Luchian Bianca (BiancaLuchian) Lasere 15 Martie 2026, 10:54 Evaluare finalizată 45
Luchian Bianca (BiancaLuchian) Lasere 15 Martie 2026, 10:54 Evaluare finalizată 35
Luchian Bianca (BiancaLuchian) Lasere 15 Martie 2026, 10:51 Evaluare finalizată 20
Luchian Bianca (BiancaLuchian) Lasere 15 Martie 2026, 10:51 Evaluare finalizată 20
Papuc Teodora (teodorap09) Lasere 13 Martie 2026, 15:21 Evaluare finalizată 100
Papuc Teodora (teodorap09) Lasere 13 Martie 2026, 14:58 Evaluare finalizată 30
Papuc Teodora (teodorap09) Lasere 13 Martie 2026, 14:58 Evaluare finalizată 25
Ivanov Raisa (Ivanov_Raisa) Lasere 13 Martie 2026, 11:39 Evaluare finalizată 0
Mandru Dragos (MandruDragos) Lasere 13 Martie 2026, 10:51 Evaluare finalizată 100
Enea Darius-Gabriel (eneadarius29) Lasere 12 Martie 2026, 20:51 Evaluare finalizată 100
Enea Darius-Gabriel (eneadarius29) Lasere 12 Martie 2026, 20:46 Evaluare finalizată 100
Mandru Dragos (MandruDragos) Lasere 12 Martie 2026, 20:39 Evaluare finalizată 40
Enea Darius-Gabriel (eneadarius29) Lasere 12 Martie 2026, 20:00 Evaluare finalizată 40
Enea Darius-Gabriel (eneadarius29) Lasere 12 Martie 2026, 19:59 Evaluare finalizată 40
Du-te sus!