#2675
Domnul G are de urcat o scară cu n trepte. În mod normal, la fiecare pas pe care îl face, el urcă o treaptă. Pe k dintre aceste trepte se află câte o sticlă cu un număr oarecare de decilitri de apă, fie acesta x. Dacă bea toată apa dintr-o astfel de sticlă, forța și mobilitatea lui G cresc, astfel încât, la următorul pas el poate urca până la x trepte, după care, dacă nu bea din nou ceva, revine la “normal”. Sticlele cu apă nu costă nimic. Cantitatea de apă conținută de aceste sticle poate să difere de la o treaptă la alta.
Pe j trepte se află câte o sticlă cu băutura energizantă. Şi pentru aceste sticle, cantitatea de băutură energizantă poate să difere de la o treaptă la alta. Să presupunem că într-una dintre aceste sticle avem y decilitri de băutură energizantă. Dacă bea q (q ≤ y) decilitri dintr-o astfel de sticlă, la următorul pas G poate urca până la 2q trepte, după care şi în acest caz, dacă nu bea din nou ceva, el revine la “normal”. Însă băutura energizantă costă: pentru o cantitate de q decilitri consumaţi, G trebuie să plătească q lei grei.
Pot exista trepte pe care nu se află nici un pahar, dar şi trepte pe care se află atât o sticlă cu apă cât şi una cu băutură energizantă. În astfel de situaţii, nu are rost ca G să bea ambele băuturi deoarece efectul lor nu se cumulează; el poate alege să bea una dintre cele două băuturi sau poate să nu bea nimic.
Determinaţi p, numărul minim de paşi pe care trebuie să îi facă G pentru a urca scara, precum şi suma minimă pe care trebuie să o cheltuiască G pentru a urca scara în p paşi.
OJI 2005, clasele XI-XII
| Problema | scara1 | Operații I/O |
scara.in/scara.out
|
|---|---|---|---|
| Limita timp | 0.1 secunde | Limita memorie |
Total: 64 MB
/
Stivă 8 MB
|
| Id soluție | #63240239 | Utilizator | |
| Fișier | scara1.cpp | Dimensiune | 873 B |
| Data încărcării | 23 Februarie 2026, 10:19 | Scor/rezultat | Eroare de compilare |
scara1.cpp: In function 'int main()': scara1.cpp:29:9: error: expected primary-expression before ')' token for()/* ^ scara1.cpp:29:9: error: expected ';' before ')' token scara1.cpp:46:13: error: could not convert 'f.std::basic_ifstream<_CharT, _Traits>::close<char, std::char_traits<char> >()' from 'void' to 'bool' f.close(); ^ scara1.cpp:47:14: error: expected ')' before ';' token g.close(); ^
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema scara1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.