#1036
Un parc de formă dreptunghiulară este format din zone pietonale şi piste de biciclete. Reprezentând harta parcului într-un sistem cartezian, cu coordonata colţului stânga-jos (0,0), pistele de biciclete sunt reprezentate prin dungi orizontale sau verticale colorate cu gri, iar zonele pietonale au culoarea albă, ca în figura din dreapta.
Vizitatorii parcului se pot plimba liber pe zonele pietonale în orice direcţie, însă pistele de biciclete se vor traversa, în linie dreaptă, paralel cu axele. În figura alăturată avem un parc de dimensiuni 10 x 8, cu piste de biciclete verticale între 2 şi 4 respectiv 5 şi 8, şi orizontale între 0 şi 1 respectiv între 2 şi 4. Gigel se află în punctul A(1,1) şi poate sa ajungă pe drumul cel mai scurt la prietenul lui, în punctul B(8,7) deplasându-se astfel: porneşte din punctul (1,1) şi parcurge un traseu format din segmente cu extremităţile în punctele de coordonate (1.5 , 2) (1.5, 4) (2 , 5) (4 , 5) (5 , 7) şi în final ajunge în punctul de coordonate (8 , 7).
Lungimea totală a drumului va fi aproximativ 11.4721359.
Cunoscând dimensiunile parcului, coordonatele lui Gigel, coordonatele prietenului lui şi poziţiile pistelor de biciclete, să se calculeze lungimea drumului minim şi numărul drumurilor distincte de lungime minimă.
| Problema | Parc1 | Operații I/O |
parc1.in/parc1.out
|
|---|---|---|---|
| Limita timp | 0.1 secunde | Limita memorie |
Total: 32 MB
/
Stivă 8 MB
|
| Id soluție | #63120040 | Utilizator | |
| Fișier | parc1.cpp | Dimensiune | 3.63 KB |
| Data încărcării | 15 Februarie 2026, 19:20 | Scor/rezultat | Eroare de compilare |
parc1.cpp: In function 'int main()': parc1.cpp:102:69: error: wrong number of template arguments (0, should be 1) priority_queue<pair<double,int>,vector<pair<double,int>>,greater<>> pq; ^ In file included from /usr/include/c++/4.8/string:48:0, from /usr/include/c++/4.8/bits/locale_classes.h:40, from /usr/include/c++/4.8/bits/ios_base.h:41, from /usr/include/c++/4.8/ios:42, from /usr/include/c++/4.8/istream:38, from /usr/include/c++/4.8/sstream:38, from /usr/include/c++/4.8/complex:45, from /usr/include/c++/4.8/ccomplex:38, from /usr/include/i386-linux-gnu/c++/4.8/bits/stdc++.h:52, from parc1.cpp:1: /usr/include/c++/4.8/bits/stl_function.h:222:12: error: provided for 'template<class _Tp> struct std::greater' struct greater : public binary_function<_Tp, _Tp, bool> ^ parc1.cpp:102:70: error: template argument 3 is invalid priority_queue<pair<double,int>,vector<pair<double,int>>,greater<>> pq; ^ parc1.cpp:102:75: error: invalid type in declaration before ';' token priority_queue<pair<double,int>,vector<pair<double,int>>,greater<>> pq; ^ parc1.cpp:106:8: error: request for member 'push' in 'pq', which is of non-class type 'int' pq.push({0.0,0}); ^ parc1.cpp:108:15: error: request for member 'empty' in 'pq', which is of non-class type 'int' while(!pq.empty()){ ^ parc1.cpp:109:14: error: expected unqualified-id before '[' token auto [d,u] = pq.top(); pq.pop(); ^ parc1.cpp:109:35: error: request for member 'pop' in 'pq', which is of non-class type 'int' auto [d,u] = pq.top(); pq.pop(); ^ parc1.cpp:110:12: error: 'd' was not declared in this scope if(d > distD[u]+1e-9) continue; ^ parc1.cpp:110:22: error: 'u' was not declared in this scope if(d > distD[u]+1e-9) continue; ^ parc1.cpp:112:19: error: expected unqualified-id before '[' token for(auto &[v,c]:graph[u]){ ^ parc1.cpp:112:19: error: expected ';' before '[' token parc1.cpp:112:20: error: 'v' was not declared in this scope for(auto &[v,c]:graph[u]){ ^ parc1.cpp:112:22: error: 'c' was not declared in this scope for(auto &[v,c]:graph[u]){ ^ parc1.cpp: In lambda function: parc1.cpp:112:24: error: expected '{' before ':' token for(auto &[v,c]:graph[u]){ ^ parc1.cpp: In function 'int main()': parc1.cpp:112:24: error: expected ';' before ':' token parc1.cpp:112:24: error: expected primary-expression before ':' token parc1.cpp:112:24: error: expected ')' before ':' token parc1.cpp:112:24: error: expected primary-expression before ':' token parc1.cpp:112:24: error: expected ';' before ':' token parc1.cpp:129:1: error: expected '}' at end of input } ^ parc1.cpp:129:1: error: expected '}' at end of input
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Parc1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.